Numărul migranților care au trecut ilegal granițele UE s-a înjumătăţit. Cea mai mare scădere, pe ruta din Balcanii de Vest
Numărul migranţilor care au trecut clandestin graniţele UE a scăzut cu 42% anul acesta, anunţă marţi Agenţia europeană de supravegherea frontierelor (FRONTEX), potrivit news.ro.
De Redactia Observator la 15.10.2024, 17:39Cele mai semnificative scăderi au fost observate pe ruta Balcanilor de Vest (-79%) şi pe ruta Mediteranei centrale (-64%), potrivit unor date FRONTEX.
Numărul migranţilor care au trecut graniţa din estul UE în estul Poloniei s-a triplat
Trecerile ilegale din Africa de Vest s-au dublat (+100%), iar pe ruta terestră din estul UE, în estul Poloniei, s-au triplat (+192%), arată aceste date.
Agenţia, cu sediul la Varşovia, precizează că aceste se referă la numărul descopririlor trecerilor ilegale, în contextul în care o persoană poate traversa frontiera externă a UE de mai multe ori şi în locuri diferite.
Cea mai mare parte a trecerilor migranţilor sau refugiaţilor descoperite de către Frontex are loc la Marea Mediterană şi la Canalul Mânecii, către Marea Britanie.
Siria, Mali şi Ucraina, principalele ţări de origine
Din ianuarie şi până în septembrie au avut loc 47.710 (- 64%) treceri ilegale înregistrate la Mediterana centrală, către Italia; 45.610 (+15%) la Mediterana de est către Turcia sau Grecia şi 11.483 (-1%) la Mediterana de vest către Spania.
La Canalul Mânecii, numărul trecerilor descoperite a crescut la 47.514 din ianuarie în septembrie, cu 2% în plus faţă de primele luni din 2023.
Trecerile clandestine detectate din Africa de vest către Spania au crescut la 30.616 (100%).
Pe ruta din Balcanii de Vest - Bulgaria, România, Ungaria şi Croaţia -, FRONTEX a înregistrat 16.698 treceri ilegale, mai puţine cu 7,9% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2023.
La frontiera terestră de est a UE, de 6.000 de kilometri, între Uniune şi Belarus, Republica Moldova, Ucraina, ţările baltice, Polonia, România, Norvegia şi Rusia, numărul trecerilor ilegale detectate a crescut la 13.195 (192%).
Principalele trei ţări den origine ale migranţilor ilegali la frontierele UE sunt Siria, Mali şi Ucraina.