O femeie de 43 de ani a fost sfâșiată de o haită de câini, în apropiere de Lacul Morii. Victima, dusă de urgenţă la spital
Incident deosebit de grav în această dimineaţă, în Capitală. O femeie a fost atacată de o haită de câini, în zona Lacului Morii. Victima a fost dusă la spital, plină de muşcături pe mâini şi pe picioare.
De Andre Rotaru la 20.04.2022, 13:41Femeia este acum internată la Spitalul Universitar din Bucureşti, iar medicii spun că starea ei este stabilă şi se află în afara oricărui pericol. Este pregătită însă pentru operaţie pentru că a suferit răni destul de serioase, fiind muşcată de mai multe ori de mâini, de picioare şi inclusiv în zona scalpului.
Surse Observator spun că femeia le-a povestit medicilor că era la alergat pe acel câmp atunci când cei 15-20 de câini au atacat-o. Salvarea femeii de 43 de ani ar fi fost un biciclist care a trecut prin zonă. Tot el a fost cel care a sunat la 112 pentru a cere ajutorul medicilor. Poliţiştii au început cercetările şi au deschis un dosar penal în acest sens. Trecătorii spun că ar fi foarte mulţi câini în respectiva zonă, mai ales că ar fi şi o fermă în apropiere.