O sportivă din Serbia a căzut cu parapanta de la 15 metri înălțime, în Sibiu. Participa la un concurs de zbor
O sportivă din Serbia, care participa la un concurs de zbor cu parapanta, a căzut, joi, de la o înălțime de 15 metri, în zona Aerodromului Cisnădie, din Sibiu.
De Redactia Observator la 08.09.2022, 13:58Un echipaj al Ambulanței Sibiu a fost trimis de urgență la Aerodromul Cisnădie, după ce o turistă de 47 de ani a căzut cu parapanta. Femeia, din Serbia, participa la un concurs de zbor cu parapanta și a căzut la sol de la aproximativ 15 metri.
Victima a fost transportată la UPU Sibiu
„La sosirea echipajului, femeia acuza dureri abdominale și de bazin, dar cu stare generala bună”, spun reprezentanții Ambulanței Sibu, potrivit mediafax.ro.
După ce a fost imobilizată, sub monitorizare continuă, victima a fost transportată la UPU Sibiu.
- Observator Trending. Unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood a aterizat cu parapanta lângă un cuplu, pe...
- Senzaţii tari cu parapanta la Braşov. La ce preţ se ridică distracţia la înălţime
- Trasee de aventură, plimbare cu bicicleta sau zbor cu parapanta. Vremea frumoasă i-a atras pe turişti la munte
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Tranporturi Sibiu au fost sesizați despre producerea accidentului cu parapanta, în incinta Aerodromului Măgura Cisnădie. Se pare că sportiva din Serbia ar fi pierdut controlul parapantei, care s-ar fi închis și astfel a căzut.
Cercetări se fac în acest caz sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, urmând a fi stabilite circumstanțele în care s-a produc accidentul și încadrarea juridică a faptei.