Matinali de profesie! Olivia Păunescu şi Valentin Butnaru vă dau "Bună dimineaţa!", la Observator
Prezintă Observatorul matinal de foarte mult timp împreună și au ajuns să se înţeleagă din priviri. Află totul despre pasiunile
De Redactia Observator la 29.11.2017, 11:51Prezintă Observatorul Matinal de foarte mult timp împreună și au ajuns să se înţeleagă din priviri. Valentin Butnaru este și gazda show-ului The Wall, dar şi vicecampion naţional la squash. Olivia, în schimb, are o pasiune pe care nici măcar nu v-o puteţi imagina, dar şi o soră la fel de frumoasă!
Când nu este pe platoul de ştiri, pe Olivia Păunescu o găsim cu lângă masa de croitorie, alături de sora sa, Anda.
Ne completăm foarte bine, ce nu are una, are cealaltă! Facem aproape totul împreună şi, dacă am putea să stăm 24 de ore din 24 împreună, ar fi extraordinar!, ne explică vedeta Observatorului Matinal.
Olivia şi Anda au inclusiv acelaşi hobby: hainele, pentru care, în adolescenţă ajungeau să îşi investească toţi banii.
Are un talent... Eu, spre exemplu, nu mă pricep să combin diverse alimente sau gusturi şi să iasă ceva bun. Ea o face şi fără să aibă un ajutor, ea pur şi simplu incearcă. Pe cine incearcă? Pe mine!, spune Olivia despre sora sa.
Cât despre colegul său de la ştiri, Valentin Butnaru...
Stiu exact, anticipez ce va face, ce vrea sa spuna, ce l-a deranjat, ce nu e in regula!, ne dezvăluie Olivia.
Ce răspunde, în schimb, Valentin despre Olivia?
Ca să putem menţine relaţia asta, a fost nevoie să ne deschidem unul în faţa celuilalt, să ne spunem secretele, să ne sfătuim. Pe ea o sun prima dacă am ceva care mă roade. Eu, la început, eram cunoscut drept colegul Oliviei!, mărturiseşte Valentin Butnaru.
În afara Observatorului Matinal, Vali are parte şi de o altă mare provocare, emisiunea The Wall.