Poliţiştii publică fluturaşul de salariu pe luna ianuarie şi se revoltă de câţi bani primesc. "Este un adevărat şoc"
Poliţiştii din România se plâng că sunt plătiţi foarte prost comparativ cu munca pe care o depun, responsabilităţile pe care le au şi riscurile la care se expun. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) atrage atenţia că în acest ritm România riscă să ajungă în situaţia de a avea "poliţişti de import" pentru că tinerii nu sunt încurajaţi să urmeze o astfel de carieră.
De Redactia Observator la 16.02.2023, 17:13- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
SNPPC a făcut public şi salariul pe care îl primeşte un tânăr poliţist: 3.491 de lei brut. Asta în condiţiile în care salariul minim brut pe economie este de 3.000 de lei, iar un lucrător în construcţii primeşte 4.000 de lei.
"Să primești, ca tânăr polițist, un salariu de funcție, de 3.491 lei brut (a se vedea atașamentul), în condițiile în care salariul minim brut pe economie este 3.000 lei, iar în construcții - 4.000, este un adevărat șoc! Dacă adăugăm și faptul că sistemul defectuos i-a trimis pe majoritatea să lucreze în alte județe decât cele de domiciliu, aceștia fiind nevoiți să suporte din propriul buzunar diferența dintre prețul chiriei plătite real – între 1.000-2.000 lei, în functie de piața locală - și decontul primit de la stat, de numai 389 lei, coliva Ordinii Publice din România este aproape gata!
Suntem țară membră UE și NATO de atâția ani; în ultimii 13 ani am tot cerut aplicarea integrală a legilor salarizării votate și promulgate de Parlament ( lg. 330/2009, lg. 284/2010, lg. 153/2017), ca să nu mai aducem aminte de nivelul salariilor în familiile ocupaționale similare din UE/ NATO.
SUNTEM ÎN AL 13-lea CEAS! DOMNILOR POLITICIENI, DACĂ NU VĂ TREZIȚI ȘI CONTINUAȚI CU SALARIILE MEDIOCRE ȘI CU DEGRINGOLADA LEGATĂ DE LEGEA PENSIILOR MILITARE, VĂ ASIGURĂM CĂ, ÎN VIITORUL APROPIAT, VEȚI ANGAJA CA POLIȚIȘTI CETĂȚENI EXTRACOMUNITARI DIN LUMEA a III-a!", se arată în comunicatul postat pe site-ul SNPPC.