Prăpăd pe o șosea din Vaslui. Două persoane, rănite după ce o mașină și o cisternă care transporta combustibil s-au izbit violent
Accident grav pe o șosea din Vaslui. Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină și o cisternă care transporta motorină şi benzină s-au izbit violent. În urma impactului, cisterna s-a răsturnat în afara şoselei. Din fericire, nu sunt scurgeri de combustibil, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 30.08.2023, 22:16ISU Vaslui a anunţat că intervine cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă), o ambulanţă SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor) şi echipaje specializate la un accident rutier produs pe DN 24, în zona Mărul de Aur-Crasna.
”În accident sunt implicate o autocisternă şi un autoturism, în cele două autovehicule aflându-se trei persoane. Autocisterna este încărcată cu 23 tone motorină şi 10 tone benzină. În urma accidentului, şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar autocisterna s-a răsturnat în afara carosabilului. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite cele două autovehicule avariate, iar o persoană era încarcerată. Cealaltă persoană aflată în autoturism s-a autoevacuat până la sosirea salvatorilor. Autocisterna este avariată, dar nu există scurgeri de combustibil”, a arătat sursa citată.
Două persoane, rănite în urma impactului
Pompierii au descarcerat persoana aflată la volanul autoturismului, iar echipajul ambulanţei TIM i-a acordat îngrijiri medicale. Ulterior, cele două persoane aflate în autoturism au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, victimele (un bărbat şi o femeie cu vârste de 19, respectiv 20 ani) prezentând multiple traumatisme şi contuzii, femeia acuzând şi dureri la nivelul colanei vertebrale, în zona lombară.
- Maşină răsturnată pe o şosea din Cluj: Cinci persoane, între care doi copii, rănite
- "Te voi iubi pentru totdeauna". A murit la 2 ani după ce a venit pe lume, după ce a fost spulberată de o mașină....
- O mamă a fost lovită de maşină şi lăsată să agonizeze pe marginea străzii. Fiul cu nevoi speciale a fost...
Şi şoferul autocisternei a fost evaluat, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La locul accidentului a fost solicitat şi un buldoutilaj, acesta fiind pus la dispoziţie de reprezentanţii Primăriei Albeşti. A fost anunţată Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Secţia Drumuri Nationale şi ISCTR.
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia este blocată pe ambele sensuri ale DN 24. Pompierii asigură măsuri de prevenire a incendiului, combustibilul aflat în cisterna răsturnată urmând să fie tranvazat într-o altă autocisternă.
Cauzele şi circumstanţele producerii acestuia accident rutier sunt cercetate de poliţiştii vasluieni.