Profesor din Vâlcea, cercetat după ce ar fi abuzat sexual o elevă. Bărbatul nu mai are voie să predea și să se apropie de copilă
Un profesor din Vâlcea este cercetat de procurori, după ce ar fi comis mai multe acte de natură sexuală împotriva unei adolescente, care este eleva la școala unde bărbatul unde predă. Profesorul este cercetat sub control judiciar şi nu are voie să mai profeseze şi nici să se apropie de fată sau de familia ei, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 15.05.2023, 12:46Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări pentru a lămuri împrejurările în care, în acest an, un cadru didactic de la o unitate şcolară din comuna Prundeni, a comis mai multe acte de natură sexuală, împotriva unei minore, elevă a aceleiaşi unităţi de învăţământ.
Bărbatul nu are voie să se apropie de fată la o distanţă mai mica de 50 de metri
Bărbatul este cercetat sub control judiciar şi trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care să nu se deplaseze la unitatea şcolară, respectiv în curtea acesteia sau în sediul unităţii şcolare, să nu se apropie de eleva respectivă sau de membrii familiei acesteia şi de martorii audiaţi în cauză, la o distanţă mai mica de 50 de metri, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale; să nu exercite calitatea de profesor, meserie/profesie în exercitarea căreia a săvârşit faptele.