O prostituată din Suceava a sunat furioasă la 112 să se plângă că a fost plătită cu bani falși
Polițiștii din Suceava au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, după ce au primit o plângere mai puţin obişnuită. O prostituată a sunat la 112 și s-a plâns că, în urma serviciilor presatate, a fost plătită cu euro falși.
De Redactia Observator la 11.04.2019, 11:24Polițiștii din Suceava au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, după ce au primit o plângere mai puţin obişnuită. O prostituată a sunat la 112 și s-a plâns că, în urma serviciilor presatate, a fost plătită cu euro falși.
Fata de 19 ani din Constanţa, dar care şi-a asumat că se prostituează într-un apartament din Suceava, zona centrală, a sunat la poliţie în 24 martie, reclamând a primit bani falşi.
Tânăra le-a povestit agenţilor că a fost contactată de un bărbat care a fost dornic să facă sex cu ea, condiţia fiind de a mai veni împreună cu încă un bărbat.
Fata s-a înţeles cu cel care a sunat-o pentru suma de 150 de euro.
Prostituată plătită cu 150 de euro falşi
La miezul nopţii, când cei doi clienţi erau deja plecaţi, tânăra a realizat că bancnotele primite în schimbul serviciilor prestate nu sunt autentice, scrie Monitorul de Suceava.
Furioasă, a sunat la 112 şi a reclamat că a primit bani falşi. Cele trei bancnote au fost ridicate, iar după ce s-au efectuat verificări a reieşit că acestea au elemente de siguranţă lipsă.
Poliţia a deschis dosar de înşelăciune şi îi caută pe cei doi bărbaţi pentru a afla provenienţa bancnotelor false.