Autorul triplului asasinat din Satu Mare face destăinuiri din închisoare! Răzvan Rentea, decizie extremă în urmă cu zece zile (Video)
Răzvan Rentea, acuzat de omor calificat după ce şi-a ucis părinţii şi bunica, în casa lor din Satu Mare, se plânge de condiţiile din arest şi a intrat în greva
De Redactia Observator la 21.03.2018, 10:58Răzvan Rentea, acuzat de omor calificat după ce şi-a ucis părinţii şi bunica, în casa lor din Satu Mare, se plânge de condiţiile din arest şi a intrat în greva foamei.
Acuzat că şi-a executat părinţii, pe Gheorghe şi Niculina Rentea, dar şi pe bunica Viorica Apan, Răzvan Rentea refuză de zece zile mâncarea.
Dezvăluirea a fost făcută de o persoană din familia criminalului.
Acestă persoană a vorbit cu Rentea atât în arestul Inspectoratului Județean de Poliție, cât și la Penitenciarul Oradea. Tânărul de 35 de ani ar fi ajuns la o greutate de circa 70 de kilograme, de la circa 110, cât ar fi avut în momentul arestării sale.
”M-am întâlnit cu el de mai multe ori. Am avut o relație oficială cu el, în trecut. A slăbit de la circa 110 kg la vreo 70.
E supărat că nimeni nu mai vorbește cu el, doar eu. A intrat în greva foamei de duminica trecută. Nu recunoaște nici acum nimic”, a declarat persoana respectivă, în exclusivitate pentru PresaSM.
Mai mult, se pare că Rentea ar fi încercat să își vândă mașina pentru a face rost de bani în vederea angajării unui avocat. Nu a reuşit, nefiind sprijinit de anumite persoane din familie.
Reamintim că Răzvan Rentea nu recunăaşte faptul că şi-a ucis părinţii şi bunica, cu toate că procurorii l-ar fi prins cu minciuna, după cum reiese chiar din rechizitoriul procurorilor.
”Deşi inculpatul R. R. M. neagă săvârşirea crimelor, probele directe şi indirecte administrate în cursul urmăririi penale îl indică pe acesta ca fiind autorul infracţiunii reţinute în sarcina lui. Fiind audiat cu privire la acuzaţia care i se aduce, inculpatul R. R. M. a oferit diferite situaţii de fapt, toate în totală contradicţie cu probele administrate. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul R. R. M. şi-a schimbat declaraţiile în mod vizibil, în funcţie de probele care i-au fost prezentate.
Şi-a făcut semnul crucii înainte să ucidă
Astfel, în primele declaraţii, date la momentul reţinerii şi arestării, atât în faţa procurorului cât şi a judecătorului, inculpatul R. R. M. a susţinut că a plecat din loc. Apa, jud. S-M, de la casa părinţilor săi, în jurul orei 17:00- 18:00 dar şi că în după-masa respectivă nu a vorbit cu mama sa. Fiindu-i solicitat să-şi dovedească susţinerea cu prezentarea istoricului convorbirilor telefonice din data de 23.11.2017 (ziua crimei), inculpatul R. R. M. a susţinut în primă fază că şi-a scăpat telefonul pe jos iar istoricul din ziua respectivă s-a şters, după care a susţinut că el a fost cel care a şters istoricul convorbirilor din data de 23.11.2017.
- Ce l-a dat de gol pe Răzvan Rentea. Cum a trezit suspiciunea poliţiştilor (Video)
- Răzvan Rentea a făcut primele declaraţii! (Video)
- Momentul în care Răzvan Rentea e săltat de poliţişti de la înmormântarea victimelor sale (Video)
Susţinerile sale potrivit cărora după ora 18:00 nu se mai afla în loc. Apa şi că nu a vorbit cu mama sa la telefon, au fost înlăturate de datele de trafic şi localizare obţinute în baza Încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare. Potrivit acestora, inculpatul R. R. M. a purtat în data de 23.11.2017 cu mama sa, victima R. N., trei convorbiri telefonice (18:21, 18:36 şi 19:02), el fiind localizat la acest timp, potrivit celulei telefonului său, în localitatea Apa, jud. S-M.
Prin ordonanţa din 24.11.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus predarea de către Primăria comunei Apa, jud. SM a serverului conţinând imagini video din data de 23 şi 24.11.2017, surprinse de camerele video.
Potrivit procesului verbal de vizionare şi descriere a imaginilor video surprinse de către camerele video amplasate pe stâlpul de curent electric situat pe partea stânga a DN 19 F în dreptul Primăriei Apa, a rezultat, contrar susţinerilor inculpatul R. R. M., că acesta, la ora 19:00 s-a poziţionat în staţia de aşteptare din dreptul Primăriei Apa. După discuţia de 10 secunde de la ora 19:02 avută cu mama sa, în care aceasta l-a înştiinţat că trebuie să ajungă, se observă cum inculpatul R. R. M., agitat fiind, şterge succesiv cu un material textil, schimbătorul de viteze, volanul, mânerele şi faţa uşii stânga faţă precum şi grila bordului.
Pe tot parcursul aşteptării, se observă starea de agitaţie accentuată a inculpatului R. R. M., precum şi momentul în care acesta ia cu mâna stângă din dreptul portierei stângi a maşinii, un obiect care seamănă cu un topor, pe care-l analizează şi-l aşează pe podul pedalier. Aceleaşi imagini îl prezintă pe inculpatul R. R. M. cum la ora 19:08, înainte de sosirea mamei sale, îşi face semnul crucii. La ora 19:14, victima R. N. M. a urcat în maşina la volanul căreia se afla fiul său, inculpatul R. R. M.
Şi-a lovit mama cu barda în cap
Cu toate că i-au fost prezentate aceste imagini, inculpatul R. R. M. a susţinut timp de o lună de zile, atât în faţa anchetatorilor şi a judecătorilor, dar şi în prezenţa surorii sale şi a altor cunoştinţe, că el a plecat din localitatea Apa, jud. S-M în jurul orei 17:00-18:00 şi în mod cert nu el a fost cel care a aşteptat-o pe mama sa în staţia de autobus.
Această poziţie a fost modificată doar înainte de prima prelungire a măsurii arestului preventiv, când inculpatul R. R. M. a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut că el a fost cel care a aşteptat-o pe mama sa în staţia de autobuz, precum şi că pe portiera din stânga a maşinii tatălui său se afla un instrument de bucătărie – tip bardă care fusese lăsat în maşină de tatăl său. De asemenea, inculpatul R. R. M. susţine că a condus-o pe mama sa acasă, el mai rămânând împreună cu părinţii săi timp de aproximativ o oră, astfel că, la ora la care a plecat spre S-M, aproximativ 20:28 părinţii şi bunica lui erau în viaţă. Mai precis, bunica sa în casă iar părinţii săi în curtea casei.
Această susţinere a inculpatului R. R. M. este înlăturată de constatările făcute la faţa locului. Astfel, poziţia şi locul în care a fost găsit cadavrul victimei R. N. M. în dimineaţa de 24.11.2017 duce la concluzia că aceasta a fost lovită în cap, imediat după ce a coborât din maşină, în faţa treptelor de acces spre terasa casei, victima având pe umăr poşeta şi o plasă cu cumpărături alimentare în mână, exact ca în momentul în care a urcat în maşină la ora 19:14. Apare ca certitudine faptul că victima R. N. M. nu a apucat să intre în casă, fiind lovită de către fiul ei, inculpatul R. R. M. înainte de a urca pe treptele de la terasă.
Ori, prin declaraţia sa, inculpatul R. R. M. a încercat să inducă ideea că de la momentul la care a ajuns acasă cu mama sa (aproximativ 19:16) şi până la momentul plecării (aproximativ 20:27) victima R. N. M. a stat într-o seară friguroasă şi ploioasă de noiembrie, timp de aproximativ 1 oră şi 10 minute, în faţa casei, cu poşeta pe umăr şi plasa cu cumpărături în mână, fără a intra în casă sau măcar să aşeze plasa cu cumpărături. O astfel de apărare nu poate fi primită, logica rezultată din probele administrate (proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, listing convorbiri telefonice şi imagini video) ducând fără echivoc la concluzia că victima R. N. M. a fost lovită de autor după coborârea din maşină, aproximativ la ora 19:16, oră la care inculpatul R. R. M. recunoaşte că se afla la domiciliul părinţilor săi”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și