Referendum pentru familie. Prezenţă de 100% în mai multe secţii de votare, până la ora 10.00!
Mai multe secții de votare din România, multe din mediul rural, au înregistrat o prezență la vot de 100%, în cadrul referendumului pentru redefinirea familiei, în primele trei ore de la deschiderea secțiilor de votare.
De Redactia Observator la 06.10.2018, 14:51Mai multe secții de votare din România, multe din mediul rural, au înregistrat o prezență la vot de 100%, în cadrul referendumului pentru redefinirea familiei, în primele trei ore de la deschiderea secțiilor de votare.
Una dintre secțiile în care prezența este de 100% este cea din localitatea Bisoca, județul Buzău, unde au votat pentru referendum deja toți cei 487 de oameni aflați pe listele electorale.
De asemenea, cei 105 votanți aflați pe lista de la secția deschisă la Căminul Cultural Saciova, din Covasna au votat deși județul este, în comparație cu situația națională, printre județele codașe cu o prezență de 0,47% la ora 10.00, relatează mediafax.ro.
Alte șase secții de votare, cele mai multe din mediul rural, au înregistrat deja voturile tuturor celor de pe listele electorale: secție din Laju (jud. Dolj), Valea Mantei (jud. Prahova), Luminișu (jud. Sălaj), Cralovăț (jud. Timiș), Benești și Pătești (jud. Vâlcea).