România trece la ORA de VARĂ sâmbătă noapte
Trecerea la ora oficială de vară, sâmbătă noapte, nu modifică mersul trenurilor în vigoare, informează joi CFR Călători
De Redactia Observator la 26.03.2015, 10:48Trecerea la ora oficială de vară, sâmbătă noapte, nu modifică mersul trenurilor în vigoare, informează joi CFR Călători
Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie 2015 la ora 3,00, care va deveni ora 4,00. După ora 4,00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
'Astfel, un număr de 69 de trenuri, din care 6 trenuri internaționale, 26 InterRegio și 37 Regio aflate în circulație între 3,01 și 4,00 (ora iarnă), vor ajunge la destinație cu orarii modificate. Având în vedere că și în țările vecine această trecere se face în aceeași zi de duminică, 29 martie 2015, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare' , se precizează în comunicatul citat.
România va trece la ora oficială de vară în noaptea de 28/29 martie, ora 3,00 devenind ora 4,00.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.