Antena LIVE
Video

Şase pompieri răniţi, după ce autospeciala s-a răsturnat în urma unui accident cu o maşină, în Timiş. Se aflau în timpul unei misiuni

Şase persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident între o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Recaș și o mașină. Accidentul, în care au fost implicate 7 persoane, a avut loc în Recaș, județul Timiș.

De la 25.05.2024, 20:12

ISU Timiș a fost solicitat să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim ajutor în urma unui accident rutier produs în localitatea Recaș.

În accident au fost implicate o mașină în care se afla doar șoferul și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, care se deplasa la o intervenție. În autospecială se aflau 6 persoane.

Şoferul maşinii este investigat medical

Au fost mobilizați de urgență pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, iar la locului evenimentului sunt alocate cinci echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare și o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță SAJ cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD CS.

Pe acelaşi subiect

În urma evenimentului au rezultat trei victime care prezintă suspiciuni de fracturi și diferite afecțiuni și alte trei victime cu traumatisme ușoare din autospecială. Șoferul autoturismului este evaluat medical la fața locului.

Ulterior, au fost transportate la spital de către echipajele medicale toate persoanele implicate în eveniment, dintre acestea, patru la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara și trei la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în stare conștientă și cooperantă.

Ți-a plăcut acest articol?

accident pompieri timis
Întrebarea zilei
Aţi fost nevoit să apelaţi la terapie, pentru copilul vostru, în adolescenţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Alimentul după care Mihaela Bilic e topită: „N-aș putea trăi fără el”
Fanatik.ro
Publicat 25.06.2024
Animalul cu două capete care bagă spaima în toți cei care îl văd. Poate...
Fanatik.ro
Publicat 25.06.2024
Otopeni 2024 – o catastrofă guvernamentală
spotmedia.ro
Publicat 24.06.2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iulie fără PRECEDENT în România....
Gandul
Publicat 25.06.2024
Secretele primului submarin militar al României. „Delfinul“ a făcut ravagii...
Adevărul
Publicat 25.06.2024
Un bărbat și-a cumpărat un garaj vechi, dar a descoperit o adevărată comoară...
A1
Publicat 21.06.2024
Horoscopul zilei de 27 iunie 2024. Taurii trebuie să aibă mai multă încredere....
CaTine
Publicat 26.06.2024
Cine este și cu ce se ocupă Diandra Doris, ispita de la Insula Iubirii! Este...
spynews.ro
Publicat 25.06.2024
De ce stă nefiresc Cristiano Ronaldo la intonarea imnului Portugaliei? Motivul...
GSP
Publicat 25.06.2024
Ce nu vor mai avea voie să facă românii care stau la curte. Interdicția se...
Click.ro
Publicat 25.06.2024
Elon Musk a devenit din nou tată la începutul anului. De ce s-a aflat abia acum...
Useit
Publicat 25.06.2024
Latifundiarii din showbiz-ul românesc! Top 5 vedete cu proprietăți de milioane...
Money.ro
Publicat 31.05.2024
Care sunt subiectele care au picat la limba română, la Evaluarea Națională
Redacţia.ro
Publicat 25.06.2024
LIVE Rezolvarea subiectelor la Română la Evaluarea Națională 2024, în direct...
libertatea.ro
Publicat 25.06.2024
Katy Perry a avut o apariție spectaculoasă pe podiumul Vogue World din Paris....
ZU
Publicat 25.06.2024
Gem de căpșuni cu zahăr gelifiant. Rețetă rapidă și sigură
Hello taste
Publicat 26.06.2024
Torticolis: tipuri, cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 25.06.2024
Cât au ajuns să coste un șezlong, o limonadă, o cafea și un covrig pe...
ziare.com
Publicat 25.06.2024
Primele imagini de la nunta Dilettei Leotta cu Loris Karius. Cum a arătat rochia...
Happy
Publicat 25.06.2024
Xilitolul, un îndulcitor foarte popular, poate crește riscul de infarct și atac...
Medicool
Publicat 25.06.2024
Rapid i-a arătat uşa! Un fotbalist important, confuz după ce clubul a scăpat...
orangesport.ro
Publicat 19.06.2024