Sergiu, primul român vindecat de coronavirus: "Nu cred că am avut, a fost o greșeală, ceva!"
Sergiu, primul român vindecat de coronavirus, a vorbit după ce a ajuns acasă și tânărul din Gorj crede că nu a fost infectat. "Nu cred că am avut, a fost o greșeală, ceva!", susține el.
De Cosmin Stăniloiu la 13.03.2020, 10:57- 6 dintre cei 68 de infectați din România s-au vindecat.
- Sergiu are 25 de ani și nu a mers încă acasă.
Sergiu, primul român vindecat de coronavirus, a vorbit după ce a ajuns acasă și tânărul din Gorj crede că nu a fost infectat. "Nu cred că am avut, a fost o greșeală, ceva!", susține el.
Sergiu Sgurescu este primul român care a fost diagnosticat cu coronavirus și unul dintre cei care s-au și vindecat. 68 de oameni au fost infectați în România cu coronavirus, până acum, 6 dintre ei fiind vindecați și externați din spitalele unde au fost tratați.
Într-un interviu acordat Mediafax, Sergiu Sgurescu a afirmat că nu a avut niciun simptom și că infecția cu coronavirus e ca "o răceală care se tratează."
"Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare.", a declarat Sergiu Sgurescu.
Tânărul de 25 de ani din comuna gorjeană Prigoria a fost diagnosticat cu coronavirus pe 26 februarie. A fost adus în Capitală, la Institutul Matei Balş, iar pe 1 martie era deja externat, pentru că toate testele au arătat că se vindecase. Nu a putut să meargă însă acasă, pentru că toată familia lui este în carantină.
"Şi dacă e să fie, până la urmă e o răceală, o gripă care se poate vindeca, adică nu e aşa rău. Nu trebuie să fie panică aşa mare, pentru că e o răceală care se tratează.", a mai spus primul român diagnosticat cu COVID-19.