Şoferul care a provocat carnagiul cu patru morţi de la Bistricioara avea o alcoolemie uriaşă
Vlăduţ Lazăr, şoferul care a provocat carnagiul cu patru morţi de la Bistricioara (Neamţ), avea o alcoolemie uriaşă în momentul tragediei. Mai mult, el avea permis de conducere de numai două luni.
De Alin Tarnovschi la 05.07.2019, 10:26Vlăduţ Lazăr, şoferul care a provocat carnagiul cu patru morţi de la Bistricioara (Neamţ), avea o alcoolemie uriaşă în momentul tragediei. Mai mult, el avea permis de conducere de numai două luni.
În vârstă de numai 19 ani, şoferul obţinuse permisul de conducere în urmă cu numai două luni, însă teribilismul i-a adus sfârşitul atât lui, cât şi celor trei prieteni ai săi: Emilian Ichim, Robi Siklodi şi Cosmin Corduneanu.
Pe 3 iulie 2019, la ora 04.00, cei patru prieteni, aflaţi într-un autoturism marca Ford, se deplasau pe o stradă din localitatea Bistricioara, Neamţ.
La un moment dat, din cauza vitezei, a alcoolului şi a lipsei de experienţă, şoferul de 19 ani a pierdut controlul direcţiei.
Maşina s-a izbit violent de partea din spate a remorcii unui TIR parcat pe marginea drumului.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa, toţi fiind încarceraţi în autoturismul distrus în totalitate.
Alcoolemie uriaşă pentru şoferul din accidentul de la Bistricioara
În urma analizelor, anchetatorii au descoperit că şoferul începător avea, în momentul accidentului, o alcoolemie de 2,5 g/l alcool pur în sânge.
Trei dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa în cumplitul accident aveau 20 de ani, iar altul 19 ani, toţi fiind din localitatea Bistricioara.
Vestea morţii celor patru tineri a căzut ca un trăsnet peste familiile şi prietenii acestora.
Cei patru vor fi înmormântaţi, astăzi, în localitatea natală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și