Târgul de Crăciun din Satu Mare şi-a deschis porţile. Ce atracţii îi aşteaptă pe vizitatori
A fost o seară ca-n poveşti în centrul municipiului Satu Mare. Târgul de Crăciun şi-a aprins marţi miile de luminiţe sub ochii a sute de copii, care au aşteptat cu nerăbdare momentul magic. În căsuţele colorate şi frumos decorate, zeci de producători şi meşteri populari i-au aşteaptat pe vizitatori cu produse tradiţionale, ornamente şi cele mai frumoase cadouri de Crăciun.
De Redactia Observator la 30.11.2022, 08:04Cu puţin timp înainte de a fi aprinse miile de luminiţe, copiii au cântat colinde, spre bucuria vizitatorilor. Cei mici au fost încântaţi de atmosfera magică şi au avut ocazia să-l întâlnească pe Moş Crăciun.
"Mă bucur că la această ediţie sătmărenii au venit într-un număr record la aprinderea luminiţelor. Pregătim foarte multe surprize şi pentru copii, moşul va fi prezent cu spiriduşi, şi bineînţeles, trenuleţul moşului, care va circula în toată această perioadă şi toţi copiii vor avea acces la el", a spus primarul oraşului Satu Mare, Gábor Kereskényi.
Vizitatorii au luat cu asalt căsuţele colorate şi frumos decorate, pline cu bunătăţi de sezon şi decoraţiuni de Crăciun, dar şi cu mâncăruri tradiţionale. Târgul din Satu Mare va fi deschis până pe 6 ianuarie.