Ţi se rupe sufletul: povestea lui Emi, copilul de 6 ani din Vaslui care şi-a scos surioarele din foc. Ce-şi doreşte de la Moşul (VIDEO)
La doar şase ani, un mic vasluian este erou. Şi-a salvat surorile mai mici din flăcări. Camera în care se aflau a fost cuprinsă de incendiu. Băiatul, fără să stea pe gânduri, a alergat afara, cu o fetiţă de mână şi cu cealaltă, de 3 luni, în braţe. În urma lui, casa bunicilor se prăbuşea, arzând ca un chibrit.
De Redactia Observator la 06.12.2016, 19:24La doar şase ani, un mic vasluian este erou. Şi-a salvat surorile mai mici din flăcări. Camera în care se aflau a fost cuprinsă de incendiu. Băiatul, fără să stea pe gânduri, a alergat afara, cu o fetiţă de mână şi cu cealaltă, de 3 luni, în braţe. În urma lui, casa bunicilor se prăbuşea, arzând ca un chibrit.
Băieţelul nu ştie ce înseamnă să fii erou. Stă timid pe pat. E peltic şi îmbrăcat sărăcăcios.
"Ştii că eşti un copil curajos!" Nu răspunde. Nu înţelege de ce toată lumea se învârte în jurul lui, de ce atâta forfotă. El a facut ceva firesc, un lucru normal, iar cuvintele nu sunt foarte preţioase pentru el. Probabil se întreabă, în mintea lui de copil de şase ani, ce e curajul. De ce e curajos? Nu înţelege şi nu răspunde.
"Ce să-ţi aducă Moş Nicolae, ce ţi-ai dori?" Nu răspunde. Are prea mult bun simţ. Nu vrea să ceară. Ştie să ceară, e un copil de şase ani, dar nu vrea să ceară. Nu percepe gestul lui ca fiind unul pentru care merită să fie răsplătit. El doar şi-a făcut datoria de frate mai mare. Cum să-şi lase surorile să ardă? Reporterul insistă şi EMI îndrăzneşte să vorbească. Spune un singur cuvant.
CASĂ. Vrea CASĂ. Vrea un loc unde să locuiască, după ce casa în care s-a născut a fost mistuită în totalitate de flăcări. Pentru surioarele lui îşi doreste tot un singur lucru.
HAINE. Copilul pare făcut să te învolbure, să-ţi rupă sufletul. Te urca în cele mai nobile simţăminte şi îţi dă un permanent nod în gât. Îl vezi şi îl asculti uimit. Copilul un simbol. E o poveste, un ideal. Un român aşa cum am vrea toţi să fim. Vrei sa fii ca el. Acest copil răsuceşte în tine toate cuţitele vieţii. Te face să vrei să fii mai bun, să vrei să fii om, să laşi la o parte toată negura lumii şi să îl rogi să-ţi dea din lumina care îl acoperă, îl cuprinde, îl alcătuie.
"Şi mai ce?" Întreabă reporterul. ATÂT. Din trei răspunsuri, acest copil te distruge. Îţi dărâmă toată lumea, te obligă la modestie, te face să înţelegi adevăratul curaj, îţi arată calea. E hipnotizant. Se uită drept în faţă. Nu aruncă ochii pe pereţi, nu se bâţâie, nu e copil ca toţi copiii. E uriaş. E un monument. Se uită drept în ochii reporterului, ţi se uită direct în suflet.
Bunicul mulţumeşte divinităţii că au scăpat copiii. Se plânge că au pierdut tot. Casă, porc, haine, bani, tot. Bunicul te aduce în lumea reală. Te rupe din starea pe care ţi-o dă Emi. Lucruri palpabile. Casă, porc, bani, gospodarie năruită, avuţie pierdută, munca vieţii dusă pe apa sâmbetei. Cotrastul e evident, însă Emi îţi rămâne în suflet.
Primăria comunei Vutcani a sărit în ajutorul familiei. Cu mâncare, haine şi lemne de foc. Edilul vrea să-i mobilizeze pe săteni să-i ridice micului erou şi o casă.
Dacă doriţi să veniţi în ajutorul copilului erou, puteţi dona pentru o casă nouă pentru familia lui:
Cont în lei: RO63BRDE0SV57339384500
deschis la BRD GSGSMCC
Cod Swift BRDEROBU
Cont în euro RO31BRDE450SV23761534500
Donaţii prin telefon:
0 900 900 630 - 10 euro/apel
0 900 900 632 - 3 euro/apel
0 900 900 634 - 5 euro/apel