Trafic blocat pe Valea Oltului. O maşină s-a răsturnat după ce a intrat într-un cap de pod. Trei persoane, rănite grav
O maşină s-a răsturnat pe Valea Oltului, după ce o şoferiţă nu a adaptat condiţiile de viteză în curbă şi a intrat într-un cap de pod. Atât ea, cât și pasagerii, au fost transportaţi la spital. Traficul este blocat pentru sensul de mers Sibiu-Vâlcea.
De Redactia Observator la 08.07.2023, 12:37ISU Sibiu a intervenit de urgență pe Valea Oltului la ieșirea din localitatea Boița spre localitatea Lazaret după ce autoturism a intrat într-un cap de pod. Au fost mobilizate la fața locului două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, un echipaj SAJ și o autospecială de stingere.
Cele trei persoane aflate în maşina au fost transportate la spital
Echipajele SMURD au preluat două victime, pasageri ai maşinii: o femeie de 45 de ani cu traumatism toracic și un bărbat de 52 de ani cu traumatism la picior, precum şi şoferiţa. Toţi trei au fost transportați la Spitalul Judeţean din Sibiu.
Tânăra în vârstă de 21 de ani din Sibiu, pe fondul vitezei neadapate într-o curbă la stânga, a derapat și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Momentan, traficul este blocat total pe direcția Sibiu – Vâlcea.