''Tu nu înțelegi că sunt ca plastelina în mâinile tale". Ce îi scria părintele Visarion Alexa uneia dintre victimele sale
Polițiștii continuă să numere victimele lui Visarion Alexa. Numai în ultimele trei zile, alte cinci femei au reclamat în fața anchetatorilor că au fost agresate sexual de preot. Deocamdată însă judecătorii au decis: preotul rămâne în libertate, sub control judiciar.
De Bogdan Dinu la 26.09.2022, 19:26Preotul Visarion Alexa nu mai spune nimic. O fac însă tot mai multe dintre enoriaşele sale. În weekendul care a trecut alte cinci femei au ajuns în faţa poliţiştilor de la secţia 20 pentru a-l acuza de agresiuni sexuale. Una dintre ele ar fi reclamat fapte care ar fi avut loc între anii 2010 şi 2016. Le-ar fi spus anchetatorilor că ar fi fost agresată de preot în biserică, și într-o maşină.
''Tu nu înțelegi că sunt ca plastelina în mâinile tale"
Pentru Observator o altă tânără si a povestit drama sub protecţia anonimatului.
Victimă Visarion: Mă scana din priviri şi pe urmă a început cu tot felul de discuţii care nu îşi aveau rostul şi apropo-uri legate de viaţa mea sexuală. M-a întrebat dacă îmi oferă soţul orgasme, cât de des, cât de mult şi, în caz că nu sunt singură, să apelez la el.
- Noi detalii despre propunerile obscene făcute de Visarion Alexa în biserică: ''Mă scana din priviri, a făcut...
- O altă femeie susține că a fost hărțuită de preotul Visarion Alexa. Părintele i-ar fi trimis mesaje explicite...
- Preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, rămâne sub control judiciar. Magistraţii au respins cererea...
Femeia spune că a vorbit public despre agresiuni pentru a le încuraja şi pe alte victime să depună plângere.
Victimă Visarion: Cred că ar trebui, pur și simplu, să spună ce s-a întâmplat, fără teamă. Indiferent care e deznodământul. Am și vrut să fac declarația asta, pentru că ar trebui să înțelegem că ar trebui să existe consecințe pentru acțiunile noastre.
Apar noi mărturii şi pe facebook despre abuzurile preotului. O tănără a publicat conversaţiile cu părintele Visarion Alexa.
O altă victimă Visarion: ''Uite. și acum mă gândesc la tine. și tu taci. dar eu te port în suflet ca pe un diamant de mare preț.'' ''Iertare. tare te iubesc. n-ar trebui, știu, dar mi-e tare dor de tine. Iertare.'' ''Oare te-a supărat felul meu atent de a mă purta cu tine?! Sper că nu. chiar mi-aș dori să vorbim când poți.'' ''Tu nu înțelegi că sunt ca plastelina în mâinile tale.'' ''O să tac și o să aștept. liniștit și cuminte. cu tine-n inimă.''
Între timp, preotul îşi duce bătălia departe de biserică, în justiţie. A cerut să i se ridice controlul judiciar, dar n-a avut succes în faţa judecătorilor.
Bogdan Dinu, reporter Observator: Două ore a petrecut părintele Visarion Alexa în fața instanței. Judecătorii au decis, însă, să îi respingă contestația privind măsura controlului judiciar.
Anton Cenușe, avocatul preotului-reporter: Știu de o singură plângere, cea pentru care ne-am judecat.
- Astăzi au mai apărut alte cinci persoane, domnule avocat!
- Nu mi-a adus nimeni la cunoștință!
Pe durata controlului judiciar, preotul trebuie să vină, de două ori pe săptămână la postul de Poliție Joița, să dea cu subsemnatul în fața agenților. Mai mult, Arhiepiscopia Bucureștiului i-a retras funcția de paroh și a decis că preotul nu mai are voie să slujească.