Ucigaşul de la spitalul din Săpoca şi-a recunoscut faptele. Pune crimele pe seama nervilor
Măcelul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca putea fi evitat! O spune chiar ministrul Sănătăţii, care a descoperit, în doar două zile de anchetă, un lung şir al erorilor şi neglijenţelor care au dus la această tragedie. Managerul unităţii medicale şi-a dat demisia.
De Redactia Observator la 19.08.2019, 19:38Măcelul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca putea fi evitat! O spune chiar ministrul Sănătăţii, care a descoperit, în doar două zile de anchetă, un lung şir al erorilor şi neglijenţelor care au dus la această tragedie. Managerul unităţii medicale şi-a dat demisia. Bilanţul victimelor criminalului a crescut astăzi şi a ajuns la cinci. Ancheta ia însă o turnură neaşteptată: criminalul a fost reinternat cu forţa, culmea, în acelaşi spital. Povestea desprinsă parcă din filmele de groază are însă doi eroi: poliţiştii care l-au oprit pe bărbat înainte de a face alte victime.
Unul dintre poliţiştii implicaţi îşi aminteşte că "dinspre gheretă veneau paznicul alergând şi un bărbat în pijamale care agita o bară metalică şi se apropia de noi".
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Nu apare consemnat în foaia de observaţie că acestui pacient i s-a administrat tratament
Pacienţii din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca primesc în fiecare seară sedative tocmai pentru a nu deveni agitaţi şi periculoşi pe timpul noptii. Tratament pe care Lungu Ştefan, un bărbat de 38 de ani, dependent de alcool, nu l-a primit. Mai mult, el a fost mutat într-un salon cu alţi bolnavi.
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: La ora 1.45, noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost adus un pacient, internat tot cu etilism şi care a fost pus în pat cu pacientul Lungu Ştefan
Cu doar două minute înaintea atacurilor, pacientul a fost văzut de două asistente.
Daniela Alvădani, angajată a Spitalului din Săpoca: Fetele au fost, au văzut că pacientul se spăla pe faţă la chiuvetă, în salon. L-au întrebat dacă are probleme cu somnul, dacă are nevoie de ceva, pacientul nu le-a răspuns. Şi au plecat în ideea de a anunţa medicul
Nu au mai apucat însă pentru că în spital s-a declansat iadul. În salonul criminalului erau şapte oameni, majoritatea sedaţi şi fără vreo şansă să se apere.
Trei au fost ucişi pe loc, pe ceilalţi i-a rănit grav. Apoi, a trecut în salonul vecin unde erau internate şapte femei. A lovit şase. Două dintre ele au murit. O femeie de 38 de ani, la doar câteva ore după lovituri, şi o bătrână de 88 de ani, astăzi, la Spitalul Pantelimon din Capitală.
Apoi a fugit, cu tot cu stativul pentru perfuzii devenit arma crimelor, şi a încercat să iasă pe un geam al unei rezerve cu doi pacienţi.
Costică Barbu, soţul unei paciente: El a omorât acolo, ce a făcut, nu ştiu ce, asta şi a ajuns aici. Femeia care era cu soţia în cameră a fugit. Nevastă-mea s-a băgat sub pat
Atunci a fost văzut de poliţişti, un echipaj care era întâmplător în curtea Spitalului pentru internarea unui bărbat agresiv.
Agent şef Marian Fetic, postul de poliţie Gălbinaşi, Buzău: Am auzit un zgomot în curtea spitalului. A apărut portarul din gheretă, iar în urma sa era un bărbat cu o ţeavă metalică în mână, îmbrăcat în pijama. A opus rezistenţă la încătuşare dar, împreună cu colegul şi portarul, am reuşit să-l imobilizăm
Agent Mircea Mihai, postul de poliţie Gălbinaşi, Buzău: Nu zicea nimic coerent. A spus 2-3 cuvinte, dar nimic coerent. Era foarte agitat. A fost vorba de secunde, nu a durat mult, totul s-a derulat cu rapiditate
Dacă poliţiştii nu l-ar fi oprit, bărbatul ar fi putut ajunge pe stradă, unde ar fi putut face şi alte vitime.
Pacientul a fost internat joi, la cererea lui, pentru etilismul care recidivase. În urmă cu un an a avut aceeaşi problemă. În sevraj avea halucinaţii, susţine mama lui.
Mama suspectului spune că "de când s-a luat de băut, de când s-a apucat cu pepenii, s-a împrietenit cu unul, cu altul. Nu avea unde să-i vândă şi s-a cam supărat. Asta i-a provocat boala. Da. Se agita, vedea fel de fel de gângănii".
Joi, pacientul a fost internat, iniţial, în pavilionul cu supraveghere. După 15 ore, a fost mutat în regimul de "paturi libere".
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Pentru că a venit un alt pacient care avea nevoie de internare s-a decis transferul lui pe o zonă nesupravegheată, fapt neconsemnat în foaia de observaţie
Astăzi, managerul spitalului şi-a depus demisia. Spitalul a fost amendat, iar angajaţii încearcă să-i convingă pe mai marii din Sănătate că au probleme grave şi nerezolvate de ani de zile.
Mariana Spoială, lider sindicat Sanitas: Personalul medical şi medico-auxiliar de pe perioada weekendului suferă. Şi pe secţia unde incidentul s-a petrecut au fost doar două asistente medicale şi o infirmieră, un număr insuficient
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Sunt mai multe aspecte pe care le vom verifica. Vom începe cu spitalele de măsuri de siguranţă
În tot acest timp, criminalul a fost audiat. A recunoscut faptele şi a motivat că a fost nervos. Judecătorii au luat decizia să-l interneze nevoluntar. Şi tot la spitalul Săpoca, unde a făcut măcel. Doar că de data aceasta va sta singur într-o cameră izolată fonic, cu o singură uşă şi un geam cu gratii.
Dan Roşca, director medical Spitalul Alexandru Obregia: Unde să-l ducem? Să-l transferăm la alt spital? Normal, anormal, dacă am avea 2-3 spitale de psihiatrie în judeţul Buzău probabil că am putea să-l mutăm dintr-un loc în altul
În urmă cu 17 ani, în acelaşi spital de Neuropsihiatrie Săpoca, un pacient dintr-o secţie supravegheată a blocat uşa cu un pat şi a dat foc salonului. Nouă oameni au ars. În urma anchetei, nu au fost găsiţi vinovaţi din punct de vedere penal. Tot personalul medical a fost sancţionat cu un procent din salariu pe trei luni.