Umilită, "bătrânica-infractoare" nu-şi pierde simţul umorului: "Dacă aveam 1000 de euro mă MĂRITAM!"
A fost umilită chiar de autorităţi, de oamenii pe care se baza să aducă liniştea în ţara în care trăieşte.
De Redactia Observator la 02.08.2014, 21:56A fost umilită chiar de autorităţi, de oamenii pe care se baza să aducă liniştea în ţara în care trăieşte. S-a trezit că este luată de acasă fără nici o explicaţie. A fost ţinută ore în şir ca un om de nimic şi apoi aruncată ca un câine.
În ciuda tratamentului pe care l-a primit, Maria Cociorvan mai are puterea să zâmbească. Şi chiar să facă haz de necaz. I s-a spus că a dat mită: ouă negre.
„Dar la Bucureşti găinile fac ouă negre?”, a întrebat bătrâna nedumerită. De fapt era vorba de bani. 100 de euro oul.
“Ai dat o mie de euro", i-au spus procurorii. O sumă pe care nu a văzut-o niciodată.
"Dacă aveam 1000 de euro făceam nuntă cu un moşneag", le-a spus bătrâna anchetatorilor. Un lucru este cert. Maria Cociorvan este un exemplu, o femeie puternică de la care avem multe de învâţat.