Un bărbat de 38 de ani, lovit de tren în apropiere de Mărăşeşti, găsit lângă liniile de cale ferată după o noapte
Un bărbat care ar fi fost lovit de locomotiva unui tren în apropierea gării Mărăşeşti a fost descoperit decedat lângă liniile de cale ferată, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
De Redactia Observator la 03.11.2022, 06:40"La data de 1 noiembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie T.F. Mărăşeşti au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că la km 215+550 m, în apropierea liniei de cale ferată, se află o persoană căzută. Cu ocazia deplasării la fata locului, echipa operativă a depistat cadavrul unui bărbat, căruia ulterior, în urma verificărilor efectuate, i-au stabilit şi identitatea", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.
Lovit în plin, găsit după o noapte
Potrivit poliţiei, bărbatul, care avea 38 de ani şi era din Vrancea, ar fi fost surprins şi lovit de locomotiva unui tren care circula pe direcţia Bucureşti - Bacău, în seara zilei de 31 octombrie.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.