Un bărbat din Dolj a găsit o comoară de pe vremea romanilor, veche de 2.300 de ani, în timp ce săpa în curte
Un tezaur veritabil, descoperit în curtea unui doljean, a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova. Peste 100 de monede romane și podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de restaurare și conservare, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
De Daniel Murărescu la 02.08.2021, 10:07"Obiectele au fost găsite de un localnic din comuna Pielești, în luna mai a anului trecut. Acesta făcea săpături în grădina din curte, cu scopul amenajării unei piscine, dar a oprit lucrările în momentul în care a găsit o oală de ceramică plină cu monede. Imediat a anunțat autoritățile, iar vasul a fost preluat pentru expertiză de către specialiștii Direcției Județene pentru Cultură Dolj", a precizat președintele CJ Dolj.
Acesta a explicat că a urmat un proces îndelungat de datare și stabilire a valorii obiectelor găsite, iar concluzia a fost aceea a unei descoperiri de o valoare excepțională. Consiliul Județean Dolj și-a dorit ca tezaurul să rămână în proprietatea județului, astfel că a respectat procedura legală de preluare în administrare. Astfel, zilele trecute, a fost efectuată plata recompensei stabilite prin lege pentru persoana care a făcut descoperirea, în cuantum de 45% din valoarea pieselor.
Câți bani a primit de la stat după ce a predat comoara
Monedele romane și bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei, în următoarele luni. Potrivit Gazeta de Sud, care îl citează pe directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, recompensa primită de bărbat a fost de 19.000 de lei. "Valoarea tezaurului descoperit la Pieleşti a fost stabilită de către un expert din cadrul Ministerului Culturii. Descoperirea a fost făcută în urmă cu un an, dar ea a fost analizată de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii. Şi noi avem experţi la muzeu şi puteam face o expertiză, dar nu era acceptată, mai ales dacă tezaurul rămânea la noi. Valoarea stabilită de expert a fost de aproape 46.000 de lei, iar cei 19.000 de lei au revenit descoperitorului după impozitare, potrivit legii", a precizat Florin Ridiche, pentru GdS.
- Tezaur de pe vremea romanilor, descoperit în Zalău de un căutător de comori. Bărbatul a cerut o recompensă...
- Tezaur valoros descoperit în Neamţ, pe cale să ajungă în patrimoniul cultural al altui judeţ din lipsă de bani
- Un fost polițist a găsit un adevărat tezaur lângă Radomirești, în Olt: "Zeița Fortuna și toți zeii...
Tezaurul, îngropat înainte de Hristos
Potrivit sursei citate, 98 dintre monede au fost emise de o monetărie din Roma, câteva erau o imitaţie realizată de daci, după modelul roman, iar restul aveau altă origine. Toate datau de dinainte de Hristos. Florin Ridiche a relatat şi o posibilă istorie a acestui tezaur, care ar avea legătură cu acţiunea regelui Burebista (anul 100 î. Hr) de a unifica toate triburile dacice. "Cred că acest tezaur a fost îngropat prin secolul I înainte de Hristos, atunci când a avut loc acţiunea lui Burebista de a unifica toate triburile dacice. Au fost mai multe lupte atunci, iar cine l-a îngropat probabil mergea la război. Apoi, ori a fost ucis în luptă, ori a emigrat în altă parte, cert este că nu s-a mai întors să dezgroape monedele, care au rămas în pământ mai bine de 2.000 de ani", a explicat directorul Muzeului Olteniei.
Comoara din Dolj a fost descoperită din întâmplare
"Totul a fost o întâmplare, una fericită pentru noi. Bărbatul din Pieleşti a vrut să sape pentru a construi o piscină în curtea casei. Era pandemie şi lumea stătea mai mult acasă. A vrut să folosească un utilaj, dar fiul său, sportiv de performanţă, i-a zis că mai bine sapă el, pentru că vrea să facă mişcare. Nu a folosit niciun fel de detector de metale, pur şi simplu a săpat până a dat de acest tezaur. Dacă ar fi folosit excavatorul, l-ar fi distrus" a mai spus Florin Ridiche.