Un pianist din Oradea vrea să intre în Cartea Recordurilor: şi-a propus să cânte 130 de ore, fără oprire. Şi-a adus şi un maseur profesionist pentru a-l ajuta
Un pianist orădean vrea să intre în Cartea Recordurilor. A început un concert maraton, care va dura... 130 de ore. Muzicianul vrea să intre în istorie drept cel care a susţinut "cel mai lung maraton de cântat la clape". Artistul va interpreta şi integrala sonatelor lui Mozart, o premieră în ţara noastră.
De Georgiana Botez la 02.12.2021, 08:34Concertul pianistului orădean a început la ora 8 dimineaţa, cu imnul României, în sala festivă a Universităţii Creştine Partium. Pe parcursul concertului, care va ţine 5 zile şi 10 ore, pianistul a ales să interpreteze peste 520 de compoziţii a 32 de compozitori. Conform regulamentului oficial, pentru fiecare oră de cântat, muzicianul va primi câte 5 minute pauză. În total va avea aproape 11 ore, pe care le va folosi pentru odihnă. Regulile de intrare în Cartea Recordurilor sunt foarte stricte. De exemplu, nu are voie sa repete o partitură la mai puţin de 4 ore.
Recordul actual este deţinut de un indian care a cântat puţin peste 127 de ore, fără întrerupere
"Eu îmi doresc din suflet să reuşească să facă tot şi să-şi îndeplinească visurile", a declarat Erika Thurzo, soţia artistului. Zoltan a venit însoţit şi de un maseur profesionist: "I-am pus şi benzi kinesiologice pe spate, în zona lombară ca să-l ajute la poziţia corectă". Printre compoziţiile clasice, Zoltan va interpreta şi coloane sonore ale unor filme celebre.
Zoltan cântă la pian de la vârsta de 5 ani şi face parte dintr-o familie de muzicieni. Dacă totul va merge aşa cum plănuieşte pianistul de 38 de ani, până pe 6 decembrie, la ora 4.50 dimineaţa, va intra în istorie. "Scopul principal este de a înfiinţa în Oradea un muzeu de istoria muzicii locale. Acest vis este al bunicului meu. Eu am 38 de ani şi mă gândesc că mai am energia şi ani buni de viaţă ca să îndeplinesc visul lui", a declarat Zoltan Thurzo. Recordul actual este deţinut de un indian care a cântat puţin peste 127 de ore, fără întrerupere.