Băiatul era decapitat şi avea mâna smulsă! Detalii şocante în cazul tinerilor arşi de vii la Suceava. "Un carnagiu cum nu am văzut în viaţa mea!" (VIDEO)
Ies la iveală detalii şocante în cazul tragicului accident de marţi noapte, la Ilişeşti, Suceava, în urma căruia cinci tineri au ars de vii.
De Redactia Observator la 03.11.2017, 13:22Ies la iveală detalii şocante în cazul tragicului accident de marţi noapte, la Ilişeşti, Suceava, în urma căruia cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani au murit arşi de vii după ce maşina în care se aflau s-a izbit de două vehicule şi a luat foc.
Maşina era înmatriculată în Elveţia, acolo unde Ciprian Năsăudeanu lucra de mai mult timp şi de unde revenise luni.
Potrivit martorilor şi a indiciilor adunate de anchetatori, se pare că maşina în care se aflau cei cinci tineri circula cu o viteză foarte mare, în jur de 180 km/h, însă totul va fi lămurit odată cu efectuarea extpertizei.
- Scene teribile în centrul Iaşului! Un şef al poliţiei, RUPT ÎN BĂTAIE de un sportiv de performanţă, sub...
- Apelul cutremurător al unui preot, în Italia, pentru o tânără româncă, mamă a trei copii. "A murit de dorul...
- Tânăr român, GĂSIT MORT în Italia, în condiţii misterioase. Cadavrul bărbatului a fost descoperit sub o...
- MOŞII DE TOAMNĂ 2017. Ce trebuie să faci mâine, prima sâmbătă din noiembrie, ca să ai noroc şi să fii ferit...
- Veşti de ultimă oră despre Maria Gavril, soţia preotului mort în carnagiul de la Cornu Luncii. Medicul femeii a...
Ciprian şi Andrei, primii identificaţi
În cursul după-amiezii de miercuri, 1 noiembrie, s-au efectuat şi două autopsii. Au putut fi identificate corpurile lui Ciprian Năsăudeanu, de 26 de ani, proprietarul autovehiculului care a ars în urma accidentului, şi Andrei Prelucă, de 19 ani.
S-a constatat că unul dintre tineri era decapitat şi avea o mână smulsă, cele două bucăţi de corp fiind aruncate din maşină pe carosabil.
Celălalt tânăr avea, la rândul său, o mână secerată, găsită de anchetatori tot în exteriorul autoturismului, potrivit monitorulsv.ro.
Ieri, s-au efectuat şi celelalte trei necropsii, iar cea mai grea a fost identificarea celor doi fraţi, Beniamin Marian Paraliuc, de 15 ani, şi Emanuel Darius Paraliuc, de 19 ani.
„E un şoc şi pentru mine şi pentru familia mea”
Pentru cele două familii care şi-au recuperat ieri copiii morţi a fost o zi extrem de tristă. La Capu Câmpului, toţi cunoscuţii lui Andrei Prelucă erau încă în stare de şoc, mai ales că totul s-a petrecut fulgerător.
„Era un băiat liniştit şi de treabă, nu era vulcanic şi nu ştiu să fi fost în anturaje proaste. E un şoc şi pentru mine şi pentru familia mea. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus unul dintre amicii lui Andrei, potrivit monitorulsv.ro.
Pentru soţii Prelucă, timpul pare să se fi oprit în momentul în care au aflat că singurul lor copil a plecat la ceruri. Ultima discuţie au avut-o marţi seară, când le-a spus că iese să se vadă cu un prieten.
„Era cu frică de Dumnezeu, ca un înger. Era prieten cu toţi, a rămas de la liceu. El a terminat liceul vara asta şi trebuia să plece în Germania peste o săptămână, avea bagajul făcut, şi uite unde a plecat, puiul mamei, puiul mamei”, a spus zdrobită de durere mama tânărului.
„Era un carnagiu ce nu am văzut în viaţa mea”
La Gura Humorului, mama lui Ciprian Năsăudeanu era în lacrimi după cel mai negru coşmar pe care l-a trăit vreodată. Fiul ei cel mic, rămas orfan de tată de la vârsta de 9 ani, i-a fost mereu un sprijin, iar acum avea multe planuri de viitor. Din păcate, nimic nu se va mai putea realiza.
„La ora 3.30 m-am trezit cu maşina poliţiei la poartă şi mi s-au tăiat picioarele, mai ales că am văzut că nu a mai venit. Cei de la poliţie nu mi-au zis ce s-a întâmplat, dar am mers cu ei la urgenţe. Ştiu că nu-l mai văd şi nu pot suporta asta”, a lăcrimat Ileana Năsăudeanu.
Dacă mama nu a mai ajuns la locul accidentului, acolo a fost unul din unchi. Om în toată puterea, acesta a rămas şocat de imaginile pe care le-a văzut.
„Carnagiu, am ajuns la 5.10 şi nu am mai putut, era un carnagiu ce nu am văzut în viaţa mea. După două ore încă ardea maşina”, a mărturisit unchiul lui Ciprian Năsăudeanu.
Băiatul în vârstă de 26 de ani venise acasă luni, din Elveţia, acolo unde lucra de mai mult timp, şi era foarte fericit că era apreciat. Intenţiona să renoveze casa şi să-şi facă un viitor, iar în perioada următoare avea de gând să se întoarcă în Elveţia, la muncă.
Reamintim că marţi seară, cinci tineri, respectiv Ciprian Năsăudeanu, de 26 de ani, fraţii Beniamin Marian Paraliuc, de 15 ani, şi Emanuel Darius Paraliuc, de 19 ani, toţi din Gura Humorului, Andrei Prelucă, de 19 ani, din Capu Câmpului, şi Simona Lazarovici, de 16 ani, din Hreaţca – Vultureşti, au urcat în autoturismul marca Audi A6 cumpărat recent din Elveţia.
Au venit dinspre Gura Humorului la Suceava, unde au participat la petrecerea de Halloween din clubul Versus, de unde băieţii au şi postat o fotografie în jurul orei 2.00.
În jurul orei 3.00 au plecat spre casele lor, numai că nu au mai ajuns la destinaţie în viaţă. Pe drumul naţional 17, la intrarea în Ilişeşti dinspre Suceava, şoferul care apăsase pedala acceleraţiei până la podea nu a mai putut controla bolidul în curbă.
A lovit în plin o furgonetă, iar din impact, maşina a fost aruncată într-un VW Tiguan. Apoi a luat foc. Şoferul maşinii VW Tiguan a încercat să stingă focul, însă i-a fost imposibil.
Cei cinci, rămaşi prizonieri între fiarele contorsionate, au ars în întregime.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și