Valul patru ne prinde nepregătiți. În Timiș, numărul paturilor ATI Covid a fost redus, iar personalul medical este insuficient
Printre judeţele cu cea mai mare rată de infectare se află şi Timiş. Acolo situaţia este cu atât mai gravă cu cât spitalele nu sunt pregătite pentru creşterea numărului de cazuri. Numărul de paturi de la ATI destinate bolnavilor COVID a fost redus, personalul medical este insuficient, iar medicii sunt extenuaţi.
De Iulia Pop la 13.09.2021, 14:33Problema ar fi, în principal, reducerea spaţiului din spitale, după cum au transmis reprezentanții DSP Timiș. În plus, mai multe secții se află în plin proces de reabilitare, iar în lunile de vară, adresabilitatea populației către spitale a crescut astfel că și numărul de paturi este foarte mare. Numărul paturilor ocupate este aproape de limita maximă.
La această oră, la nivelul județului Timiș sunt 37 de paturi ATI Covid, iar dacă facem o comparație cu luna mai a acestui an, sunt aproape la jumătate pentru că atunci erau disponibile 77 de paturi ATI.
În aceste condiții, pacienții sunt deja transferați către spitale din alte județe. Momentan se fac planuri pentru a pune la dispoziția pacienților mai multe paturi ATI, șapte astfel de locuri ar trebui să fie disponibile în curând la Spitalul Județean din Timișoara, în timp ce Spitalul Militar de Campanie a fost deja operaționalizat și pot fi puse în funcțiune doar 10 paturi ATI.
O altă problemă este lipsa personalului medical. La Spitalul militar se caută de la medic specialist în ATI până la brancardier.
Timişul se află, în acest moment, printre județele cu cele mai multe infectări, iar numărul cazurilor crește alarmant.