"Vedem care câștigă". Două fete și-au împărțit pumni și picioare lângă o școală din Râșnov. Colegii au filmat și încurajat bătaia
Imagini revoltătoare au fost filmate lângă o școală din Rășnov, județul Brașov. Două adolescente s-au tras de păr și s-au lovit cu sălbăticie, cu pumnii și picioarele, chiar sub ochii prietenilor și colegilor, care, în loc să le despartă pe fete, le-au încurajat și le-au filmat cu telefonul mobil.
De Redactia Observator la 12.09.2022, 15:09Bătaie ca într-un ring de box, chiar lângă școală.
S-a întâmplat în Râșnov, județul Brașov, acolo unde două fete, după ce s-au măsurat în priviri, au început să se tragă de păr și să-și împartă pumni și picioare.
Bătaie între fete lângă o școală din Râșnov
Scena violentă a avut loc sub privirile colegilor, cărora nu le-a trecut prin cap nicio secundă să oprească lupta. Ba chiar se aud pe filmare cum spun că sunt curioși să vadă cine câștigă.
Potrivit publicației locale newsbv.ro, care a și publicat imaginile, incidentul ar fi avut loc lângă Școala nr.3 din Râșnov, în timpul orelor de curs.