“Ai speranțe în niște oameni și te dezamăgesc cumplit”. Ada Galeș, despre marea problemă a României

PODCASTURILE OBSERVATOR. Ada Galeș, actriță de teatru și film, a vorbit la Podcastul Observator cu Marius Pancu despre societatea în care trăim, diferențele și traumele transgeneraționale, modul în care sunt privite femeile într-o lume a bărbaților și motivele pentru care foarte mulți oameni ajung să urască mediul din care provin.

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Piesa "Exil", în care joacă Ada Galeş şi care a avut premiera pe 17 septembrie, este scrisă de Alexandra Badea şi reconstituie, într-o cronologie non-liniară, imaginea unei familii alcătuite din trei generații, rememorând, fragment cu fragment, experiențele care i-au marcat existenţa: comunismul, post-comunismul şi, mai ales, exilul.

Ada Galeș: Piesa este scrisă de o regizoare și dramaturg, Alexandra Badea, una dintre femeile pe care eu le admir "îngrozitor" de mult, care a plecat din România acum 20 de ani și nu se va mai întoarce, decât să lucreze, să vorbească și să povestească. E o poveste de familie, pe trei generații.  Ne întoarcem  în timp și revenim în prezent și ne întoarcem în trecut. Din anii '70 se pornește, ajungem în anii '90 și rezolvăm lucrurile, sau încercăm să le rezolvăm, să facem pace cu ele în prezent. Practic, e povestea de la străbunica mea până la mine, care încerc să fac acest documentar despre familia mea și ce li s-a întâmplat. Cumva cred că nu contează doar să avem o surpriză și să nu dăm spoilere, pentru că e atât de profund ce li se întâmplă emoțional personajelor în scenă și să vezi exact care sunt repetițiile comportamentale pe care le au, încât nu e deranjat să afli că străbunica era evreică și a ascuns lucrul acesta, că fiica ei a fugit în Franța, se întoarce în anii 90’ la înmormântare și mama mea decide să rămână și ce se întâmplă cu copiii ei, cu mine și cu fratele meu. Suntem despărțiți de un divorț, băiatul rămâne cu tatăl și fata cu mama și cum se rezolvă lucrurile astea în prezent.

Ada Galeș a vorbit despre ce înseamnă comunicarea nonviolentă și cum trebuie să abordăm anumite situații, astfel încât să nu ajungem să folosim termeni, cuvinte sau gesturi care i-ar putea face pe cei din jurul nostru să se simtă rău. Aceste lucruri, potrivit actriței, nu sunt învățate nici la școală, în societate, sau de către părinți, iar oamenii trebuie să ajungă într-un punct al vieții în care să se autoeduce, prin experinețele pe care le trăiesc de-a lungul vieții. 

Ada Galeș: Comunicarea nonviolentă este despre cum să le transmitem altora niște lucruri, fără ca ceilalți să se simtă lezați de ceea ce spunem, fiind vorba doar de niște cuvinte subtile la care trebuie avut grijă, în momentul în care încercăm să formulăm mesajul. Lucruri pe care nu le învățăm la școală. Nu, nu ne învață. Și nu ne învață nici părinții, nici societatea, dar la un moment dat devi adult și nu mai poți da vina pe părinți, societate. Încerci să vezi, să-ți asumi responsabilitatea și cred că ceea ce nu înțelegem noi și mă doare la generația mea este că avem o amprentă socială de care ar trebui să ținem cont și sunt responabil de societatea în care trăiesc. Și am și o amprentă civică. Dacă am privi lucrul astea cu un pic mai multă responsabilitate...

Ada a împărtășit faptul că piesa de teatru i-a dat curaj și a ajutat-o să-și așeze foarte multe lucruri în minte și suflet și că este importat faptul că piesa a fost scrisă și adaptată special pentru România și special pentru oamenii care merg să vizioneze piesa de teatru, fiind exidențiate în mod concret, foarte multe neajunsuri și probleme simțite de majoritateta oamenilor.

Ada Galeș: Am avut și norocul ca Alexandra a scris textul și cu mine în cap. Este textul scris special pentru această montare, special pentru România, special pentru Teatru Național, ceea ce este pentru dramaturgia contemporană un lucru foarte util. E foarte util să vezi la teatru ceva gândit pentru spectatorii din sală, pentru oamenii ăia, ca să fim cu toții împreună, în aceeași seară. Mi-a dat foarte mult curaj spectacolul ăsta. Curaj să-mi așez niște lucruri în mine, să pot să observ. Eu și filmez tot spectacolul, pentru că fac un documentar al familiei mele. Toate filmările live sunt filmate de mine, în timpul spectacolului.

Actrița a spus că ar pleca din țară în situația în care ar putea să găsească un cotext potrivit, care ar putea să o ajute să se dezvolte și să se desfășoare din punct de vedere artistic și financiar.

Ada Galeș: Să găsesc un context potrivit în care să pot să mă desfășor artistic și să pot să mă susțin financiar.

Ce e dezamăgitor în România?

Ada consideră că este dezamăgitor să vezi oameni care nu înțeleg că fiecare om în parte este responsabuil pentru ceea ce i se întâmplă. Oamenii ar trebui să ia atitudine, să impună limite și să lupte pentru cauzele pe care le consideră importante sau nedrepte. Pentru a rezolva o problemă, este nevoie de implicare.

Ada Galeș: Mă dezamăgește neputința de a înțelege că suntem datori și responsabili pentru ceea ce ni se întâmplă și că furia e un sentiment care nu e doar negativ, așa cum crede lumea. Furia e un sentiment care mă face pe mine să vin la tine și să te scutur și să zic “hai că poți” și eu sunt foarte furioasă în România. Îmi vine să le spun oamenilor să miște un pic, să se ridice, să impună limite, să aibă foarte multă blândețe față de ceilalți. Dacă blamăm sistemul, în momentul în care sistemul face ceva hai să ieșim în stradă, hai să protestăm, hai să ne implicăm. Alții sunt responsabili pentru nepuntința noastră...și sunt responsabili. Se întâmplă o grămadă de lucruri nelalocul lor politic și ai speranțe în niște oameni și te dezamăgesc cumplit.

Ada a vorbit și despre psihologie transgenerațională, pentru că nu ne-a învățat nimeni cum să ne accesăm emoțiile, cum să facem pace cu ele,  cum să le verbalizăm, cum să le transmitem. Actrița consideră că omul este datori față de el însuși să-și rezolve problemele și nimeni nu poate face acest lucru în locul lui. Fiecare persoană trebuie să-și analizeze situația și să realizeze unde treebuie să schimbe anumite lucruri, în funcție de ceea ce-și dorește, atât de la propria persoană, cât și de la cei din jurul său.

Ada Galeș: Cred că sunt două direcții foarte diferite. Eu pot să-ți zic ție care te doare și n-ai făcut pace cu ce ți se întâmplă “te înțeleg, îmi pare rău pentru tine că te doare” și eu din perspectiva de consilieră de dezvoltare personală pot să te conțin, după care este reponsabilitatea ta să faci ceva, că nu ți se oprește aici viața. Nici a ta, nici a celorlalți. Sigur, cu toții suntem traumatizați, unii mult mai mult decât noi, cu siguranță. În același timp, sunt datoare să fac ceva. Să repar, să mă dezvolt, să îmi schimb comportamentul, să văd unde mai am de lucrat, să îmi dau seama că greșesc.

Ada Galeș susține că de-a lungul vieții a avut, de mai multe ori, probleme cu sistemul și că s-a întâlnit adesea cu presiunea misoginiei. Au existat foarte multe momente în care aceasta s-a simțit invizibilă și neauzită din cauza presiunii foarte mari care se pune pe femei, în ziua de azi.

Ada Galeș: De ce nevoia de performanță, de ce nevoia de a demnotra tot timpul. Eu sunt workoholică. Mie mi s-au întâmplat și foarte multe lucruri în sistem. Am făcut un protest la teatrul din Brașov, m-au dat afară pentru că am observat că se aranjau în concurs, am câștigat procesul, de fiecare dată am semnalat niște nereguli și simt că zic și că nu mă vede nimeni. Adică, mă simt cumva invizibilă, cu toate că sunt un om foarte vizibil, dar simt că aș putea face mult mai multe lucruri și că mi se zice “stai mă liniștită”, asta și pentru că sunt femeie și simt, odată cu acest spectacol, aceasta presiune a misoginiei. Se simte această presiune pe femei, pe actrițe, fizică, morală

S-au rărit cazurile de glume sexuale în culisele teatrului?

Ada Galeș: Se întâmplă în unele medii și în unele medii nu. În unele medii încep oamenii să-și pună întebări. Dar cred că, ca să se denormalizeze este nevoie de din ce în ce mai multe femei și bărbați care să oprească și să vorbească în prezent. Noi, după aia, scriem pe Facebook și e foarte bine că se întâmplă asta și se întâmplă scanal și e foarte bine. Dar cred că avem nevoie și când observăm, haideți cu toții să ne oprin și să ne uităm un pic la ce s-a întâmplat. Le și lăsăm să treacă cu vederea, așa mi se pare.

Care e limbajul iubirii în România?

Ada consideră că limbajul iubirii, în România, este ironia. Majoritatea oamenilor folosesc ironia ca un scut de autoapărare, pentru a se proteja de posibile suferințe, sau situații pe care știu că nu le-ar putea gestiona. Este foarte important să ne asumăm ceea ce spunem și să spunem adevărul, chiar dacă acesta poate fi dureros uneori. Durerea apare din cauza fricii de a fi judecați, iar toate acestea apar în urma unor “traume colective pe care noi le purtăm foarte tare în țara asta.”

Ada Galeș: Ironia. Și doare cel mai tare ironia, că nu ne simțim în siguranță. Din nevoia de a ne apăra, că dacă nu suntem sarcastici, devenim vulnerabili și atunci n-avem altă șansă. Și atunci, cum să zicem adevărul? În momentul ăsta tu ai putea să mă întrebi orice, de la personal-intim, ceva ce ai crede că n-aș putea zice niciodată în fața oamenilor, până la orice. Cred foarte tare că ar trebui să ne asumăm, să ne spunem, dar să putem să zicem adevărul până la capăt, chiar dacă doare. Ne doare că ne e frică, mi-e frică că o să mă judeci, că o să mă respingi, că o să mă abandonezi, astea sunt niște traume colective pe care noi le purtăm foarte tare în țara asta.

Actrița are și ea temerile ei și de foarte multe ori trăiește cu teama că nu este suficient de bună. Aceasta a împărtășit faptul că este foarte rea, cinică și sarcastică cu propria persoană, deoarece luptă constant pentru a demostra ceva. Ada consideră că aplauzele strică legătura de conexiunea pe care a legat-o cu publicul.

Ada Galeș: Că nu sunt suficient de bună. Eu știu rațional că sunt suficent de bună pentru mine, dar în interior, eu nu cred că sunt suficient de bună, eu în continuare mă lupt să demonstrez ceva. Cu mine sunt ironică, sarcastică, cinică, rea, dură. Nu mai îmi e frică de meseria mea, nu mi-e frică de nicio situație prosefională cu alt om, nu mi-e frică de nicio situație personală, nu mă simt suficient de bună eu cu mine. Nimeni nu contează în relația asta de sadism, nu e nimeni altcineva implicat sau responsabil. Pe scenă nu mi-e niciodată teamă, n-am trac. Sunt timidă la aplauze și eu nu sunt un om timid, sunt un om dezinvolt și extrovert și care își îndepărtează toate limitele. Nu-mi plac, mi se pare că spulberă ceva ce am trăit împreună. Vreau să vorbesc cu spectatorii după spectacol

 Ai simțit vreodată că ești copleșită de rușine?

Ada Galeș: Am simțit de două ori rușine violentă în această viață. Mi s-a întâmplat un episod în copilărie, cred că eram clasa a doua și un băiețel mai mare de pe lângă blocuri ne-a pus pe fete să ne dezbrăcăm și s-a uitat la noi și mult timp îmi era rușine. Și a mai fost un moment, care are legătură tot cu feminitatea, în care era un editorial în Elle despre corpul femeii și eu pledez mult pentru corpul așa cum e el, dar și pentru desexualizarea corpului, adică dacă vezi un corp de femeie nu trebuie să fie nimic sexual la el și această imagine a patriarhatului și a religiilor monoteiste care pun amprenta asta pe corpul unei femei și mă deranjează foarte tare. Și era un pictorial în care aveam sânii goi și cineva apropiat din momentul ăla mi-a zis “cum să faci așa ceva, să vadă toată lumea” și pentru jumătate de zi mi-am dat seama că mi-e frică și rușine.

Ada Galeș: Tind să fiu foarte atentă, să fiu foarte în gardă, foarte alertă, foarte pregătită și oamenii sunt mult mai relaxați în afară. Mie nu mi-e rușine de România, sunt mândră de realizările unor oameni, dar mi se pare că mă uit la țară și îmi dau seama că n-am reușit.

Ada este de părere că orice poate fi schimbat, în moment în care fiecare persoană realizează că există anumite probleme, să-și observe comportamentul, reacțiile față de alți faptori din mediul extern și să-și dorească să elimine cu adevărat problema. După spusele actriței, pentru ea, fericirea este ceva ce poate fi dobândit de propria persoană.

Ada Galeș: Orice se poate schimba. Și mentalitatea se poate schimba, cred foarte tare că orice comportament disfuncțional pe care îl ai poate fi schimbat, dacă realizezi, dacă îi asculți pe ceilalți, nu trebuie să faci altceva, decât să te observi cum gândești, cum sunt relațiile pe care le ai la muncă, relațiile intime, relațiile de prietenie, ele vorbesc, trebuie doar să le observi. Și fericirea așa, noi avem impresia că este euforie și extaz și entuziasm și nu. Pentru mine, eu știu că este ceva ce pot să dobâbesc, fericirea.  În momentul în care mama mea a ales să fie fericită pentru ea însăși, m-a eliberat. Mi se pare că părinții ne dau un exemplu atât de organic, care intră imediat în corpul nostru. Asta mi se pare că e legătura cu părinții, un exemplu organic pe care știi imediat să-l faci. S-ar putea să nu pot niciădată să modific niște lucruri, dar pot să le observ și să aleg în prezent ce vreau să fac.

Multă lume intră în relații intime sperând să schimbe pe cineva, funcționează vreodată asta?

Ada Galeș: Nu, niciodată! Am făcut asta, aveam relații disfuncționale, mai ales în perioada 20 de ani și mi-am dat seama că încerc ceva foarte greșit să-i iau celuilalt lupta personală cu viața, asta facem când vrem să schimbăm pe cineva. Încercăm să-i luăm , indiferent de natura relației, încercăm să-i luăm lupta. Nu-i a ta, omule!

Piesa de teatru “Exil” prezintă foarte multe personaje feminine pupernice, sigure și stăpâne pe propriile forțe, care au roluri foarte importante.

Ada Galeș: Ne-am dorit foarte tare. Alexandra și-a dorit să nu mai fie o femeie reprezentată ca fiind cea anxioasă și el să aibă un atașament securizant, pentru că nu vedem asta și e important să vedem asta la teatru. Ea să fie evitantă și el să fie cel care are un atașament securizant, că e bine să vedem asta. Îmi place foarte mult că a lucrat cu asta Alexandra. Se zice despre exil că e o piesă feministă, că-s multe femei și au roluri importante. De ce ai zice-o cu reproș?

Care e lecția pe care trebuie să o învețe oamenii după ce văd piesa de teatru?

Ada Galeș: Aș vrea să înțeleagă că există speranță și că ei pot face orice. Că pot face ceva pentru ei și pentru cei din jurul lor. Aș vrea să înțeleagă că îi conținem în durerea lor, e o piesă dureroasă, așa mi s-a zis. Dar aș vrea să știe că după orice ar simți văzând acel spectacol, se pot ridica și pot acționa, pentru binele lor și al societății.