Reportaj Observator din Ierusalim: Miracolul ortodoxiei s-a săvârșit. Lumina Sfântă s-a pogorât din cer la Mormântul Domnului
Miracolul ortodoxiei s-a săvârşit. Lumina Sfântă s-a pogorât din cer la Ierusalim iar echipa Observator a fost încă o dată martoră la eveniment. Chemarea dumnezeiască a unit cinci mii de oameni din toată lumea la Biserica Sântului Mormânt, însă nu toţi au avut privilegiul să intre în lăcaşul sfânt din cauza regulilor stricte. În urmă cu puţin timp, lumina care vesteşte Învierea Domnului a ajuns şi la noi în ţară şi o vom putea duce acasă după miezul nopţii.
De Mădălina Iacob la 04.05.2024, 21:55Flacăra Sfântă a învins din nou întunericul şi a adus lumină în sufletul miilor de credincioşi care au venit să fie martori la cel mai mare miracol al lumii creştine. Români, israelieni, ruşi, ucraineni, armeni sau greci au împărţit flacăra frăţeşte şi au anunţat vestea cea mare.
- Mădălina Iacob, reporter Observator: Miracolul s-a produs. Lumina Sfântă s-a pogorât la Ierusalim. Hristos a înviat, din Ţara Sfântă!
Flacăra Sfântă s-a aprins. Emoţia momentului i-a copleşit pe credincioşii din Ierusalim
Focul a coborât peste Mormântul lui Iisus la rugăciunile Patriarhului Teofil al Ierusalimului. Se spune că Lumina Învierii se pogoară din cer prin cupola mare a Bisericii, precum o scânteie. Este cel mai vechi miracol creştin atestat. An de an, Mormântul Domnului este verificat minuţios de poliţişti, astfel încât să nu existe dubii că focul ar putea fi aprins de mâna omului.
- Ce este Sfânta Lumină de la Ierusalim. Focul se aprinde, an de an, la data şi loc fix, în acelaşi mod
- Reportaj din Ierusalim: Observator a refăcut Drumul Crucii, pe care s-a scris istoria lumii creștine. Se fac 14...
- Reportaj Observator de la Ierusalim. Imagini din interiorul Sfântului Mormânt, cel mai important loc al...
Potrivit tradiţiei, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti şi rămâne într-o haină albă. Face de trei ori roată în jurul bisericii, apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări aprinse - numărul anilor pe care Iisus i-a trăit pe Pământ. Urmează apoi ore de rugăciuni pentru a invoca minunea dumnezeiască.
LIVE din Ierusalim:
"Niciun cuvânt nu poate descrie acest sentiment pe care ţi-l dă acest foc sfânt"
Flacăra străluceşte şi se spune că nu arde dacă o atingi în primele 30 de minute. Anul acesta, s-a aprins la ora 14 şi 13 minute. Echipa Observator a fost singura din România care a avut privilegiul să participe la ceremonie.
- Mădălina Iacob, reporter Observator: Regulile din acest an sunt mult mai dure. Chiar acum poliţiştii verifică documentele noastre. Vor să vadă dacă numele de pe legitimaţie corespunde cu lista pe care o are poliţia din Ierusalim. Puţin peste 20 de jurnalişti din toată lumea au fost acreditaţi să participe la ceremonia pentru focul sfânt.
Doar 3.000 de pelerini au avut acces în Biserica Sfântului Mormânt.
- Polițist: Poliţia este astăzi aici pentru a asigura siguranţa şi securitatea tuturor celor care ajung aici. Suntem într-o perioadă sensibilă, o stare de război, măsurile de securitate sunt ridicate.
Lumina Sfântă, adusă la București de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie
Lumina Învierii a fost adusă la Bucureşti de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
- Ingrid Tîrziu, reporter Observator: De aici, de pe Aeroportul Otopeni, Lumina Sfântă va pleca mai departe, către toate Bisericile din țara noastră. Delegații eparhiilor sunt deja pregătiți să transporte Lumina Sfântă, ca la Miezul Nopții toți creștinii ortodocși să primească Miracolul Învierii.