România, de la grânarul Europei a ajuns să importe produse de panificaţie de 610 milioane de euro. Cum s-a distrus o emblemă a oraşului Craiova

Ne lăudăm cu producţii record de cereale, dar cumpărăm pâine congelată, din import. Şi mâncăm multă, pentru că aşa ne-am obişnuit. Cum a ajuns grânarul Europei să guste din franzele poloneze? E simplu: exportăm grâu ieftin şi importăm cocă de 13 ori mai scumpă. Pentru că de industria de panificaţie s-a ales praful. Mâine n-o să fie pâine românească.

• ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Argeş, în care Andrei şi-a condus vărul spre moarte din teribilism şi lipsă de experienţă. Şi el a plătit cu viaţa

 August. În silozurile din toată ţara e treabă, nu glumă. Holdele au dat rod bogat anul acesta: aproape 11.4 milioane de tone de grâu am cules de pe câmp. E cea mai mare recoltă de când am aderat la Uniunea Europeană. Dar asta nu prea încântă pe nimeni. 

Ion Gavrilescu, specialist agricultură: Alte ţări, unde spiritul antreprenorial a fost mai puternic, produc. Iau grâul de la noi, produc cocă congelată şi vin şi ne-o vând nouă la alt preţ. (...) mare lucru nu câştigăm. Aceasta este marea durere. 

Cornel Stroescu, agricultor: Importăm scump. Importăm, de fapt, produsul finit. Am putea şi noi să îl producem aici, în ţară. (...) Se poate face, aşa cum fac ţările din vest. Dar, din păcate, la noi, nici statul nu vrea să se implice. 

Polonia, în schimb vrea. Pe măsură ce statul român şi-a închis industria de panificaţie, de prin 2010 încoace, importurile de pâine congelată din această ţară au crescut de opt ori. Bulgaria, Ungaria, Franţa, Belgia sau Germania încasează şi ele, anual, milioane de euro pentru că ne macină grâul. Îl amestecă cu apă şi maia şi ni-l dau înapoi congelat, numai bun de băgat în cuptor. Iar din asta câştigă bani frumoşi.

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie: Importăm cam de 610 milioane de euro pe an produse  de panificatie. Pe noi ce ne interesează? Să consumăm ce se produce în România. Indiferent de naţionalitatea capitalului. Asta e cheia dezvoltării pe viitor sau, mai bine zis, ce ne este la îndemână pe termen scurt şi mediu. 

Pentru a înţelege cum s-a ajuns aici e suficient să urmărim povestea celui mai mare producător de pe piaţa de panificaţie dintr-unul dintre cele mai importante judeţe agricole din Romania: Doljul. 

Pan Group are o cotă de piaţă de 75% doar în Craiova, cu 70 de puncte proprii de vânzare şi alte 350 de magazine partenere… 

O istorie pusă la pământ

Cristina Oprea, reporter Observator: În 2008, morăritul şi panificaţia erau încă repere importante ale economiei locale. Cifra de afaceri a companiei depăşea 26 de milioane de euro iar investitorii încasau 300 de mii de euro profit. Patru ani mai târziu, compania raportează pierderi colosale. Şi numai datoriile către furnizori depăşesc 5 milioane de euro.

În 2013, craiovenii asistau uluiţi la demolarea uneia dintre afacerile emblematice ale oraşului. 

Cristina Oprea, reporter Observator: În locul silozului de cereale a apărut un supermarket. Iar acolo unde se produceau pâine, paste sau biscuiţi, se construiesc blocuri de locuinţe. Despre Pan Group poţi să mai vorbeşti în Craiova doar la trecut.

Rând pe rând, magazinele s-au închis şi ele, iar sutele de angajaţi s-au trezit pe drumuri. Din mica gogoşerie în care vinde pentru a-şi asigura traiul, Ana Tarcea, fostă angajată Pan Group, vorbeşte cu greu despre cum era înainte. 

Ana Tarcea, fostă angajată: Pur şi simplu a omorât oraşul. Electro nu mai este, Pan Groupul nu mai este (...) 

Client: Se făceau biscuiţi, se făceau sortimente foarte multe de produse de panificație. Găseai franzeluţe, lipii din alea cu brînză, cu… foarte bune! Dar, acuma…

Reporter-client: Cine s-a îmbogăţit, de pe urma afacerii Pan Group? 

Doamnă, nu s-au îmbogăţit decât străinii. 

În teorie, am putea procesa grâul în ţară. Băncile nu deschid însă uşor uşa celor care vor să investească în agricultură şi cer garanţii uriaşe. 

Cornel Stroescu, agricultor: Ca şi garant ar putea să vină statul. Dar, din păcate, nu se vrea. De aceea, produsele noastre ajung la export pe preţuri mici. Când noi am putea să le transformăm, cum spuneam, în furaj şi, de ce nu, în produs finit, pe raftul magazinelor. 

Pierdem pe toate fronturile. Bruxelles-ul plăteşte subvenţii pentru activităţile post-recoltare, însă banii ies din ţara noastră odată cu tirurile încărcate cu grâu.