Antena LIVE

Curs valutar

A fost construit primul bloc pentru persoane electrosensibile sau afectate de alergii

Primul bloc de locuinţe din Europa construit special pentru persoanele electrosensibile sau care suferă de alergii se află în orașul elvețian Zurich, într-un cartier liniştit din apropierea unui versant muntos

De la 14.08.2014, 10:52
WhatsApp

Primul bloc de locuinţe din Europa construit special pentru persoanele electrosensibile sau care suferă de alergii se află în orașul elvețian Zurich, într-un cartier liniştit din apropierea unui versant muntos

Imobilul a fost finalizat în 2013 şi, deşi este realizat doar din produse naturale, acesta nu este diferit de celelalte. "Pereții sunt dați cu var, plafoanele sunt din beton brut, iar podelele sunt din piatră", scriu cei de la „Le Figaro”. Edificiul a fost construit pentru a le face viaţa mai uşoară persoanelor cu hipersensibilitate chimică multiplă (MCS), dar şi celor care suferă de electrosensibilitate.

Zona în care a fost ridicat blocul a fost aleasă şi ea cu atenţie, după ce măsurătorile au arătat că nivelul de radiații era foarte scăzut. Fiecare apartament al blocului este dotat, la intrare, cu un dispozitiv care ajută la identificarea hainelor cu miros prea puternic, iar în fiecare cameră funcționează un sistem de purificare a aerului.

Construcția imobilului a costat șase milioane de franci elvețieni (aproximativ 4,9 milioane de euro). Pentru a obține un apartament în bloc, locatarii au fost nevoiţi să prezinte un certificat medical care să ateste că sunt afectați de electrosensibilitate sau de MCS.

Chiria pentru un astfel de apartament variază între 1.000 şi 1.400 de euro pe lună.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alergii constructie elvetia
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024