Actorul Sean Penn i-a oferit lui Volodimir Zelenski statueta sa Oscar, ca simbol al credinţei în victoria Ucrainei
Preşedintele Volodimir Zelenski a avut o întâlnire cu actorul, regizorul, scenaristul şi producătorul american, câştigător al premiului Oscar, Sean Penn, care a vizitat pentru a treia oară Ucraina în timpul invaziei de către Rusia. Cei doi au discutat despre sprijin pentru Ucraina şi au vizitat Walk of the Brave din Kiev, potrivit site-ul preşedinţiei Ucrainei, relatează news.ro.
De Redactia Observator la 09.11.2022, 10:30Şeful statului ucrainean i-a mulţumit lui Sean Penn pentru atenţia şi sprijinul acordat Ucrainei şi poporului său încă de la începutul acestui război.
Volodimir Zelenski a vorbit despre situaţia actuală din ţară. Interlocutorii au discutat despre posibilităţile de susţinere a Ucrainei şi menţinerea atenţiei lumii concentrată asupra evenimentelor tragice care au loc.
Sean Penn a spus că va continua să lucreze la filmul său despre Ucraina.
Trofeul va rămâne în Ucraina până la sfârşitul războiului
Actorul american şi-a adus statueta Oscar şi i-a înmânat-o preşedintelui ca simbol al credinţei în victoria ţării. Trofeul va rămâne în Ucraina până la sfârşitul războiului.
Zelenski i-a înmânat lui Sean Penn Ordinul de Merit gradul III, cu care actorul a fost onorat pentru merite personale semnificative în consolidarea cooperării interstatale, sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi o contribuţie semnificativă la popularizarea statului ucrainean în lume.
Zelenski şi Sean Penn au vizitat Walk of the Brave
Volodimir Zelenski şi Sean Penn au vizitat şi Walk of the Brave din Piaţa Constituţiei. Pe această alee, lângă numele multor lideri mondiali care au ajutat Ucraina în acest război, există şi o placă cu numele lui Sean Penn.
Şeful statului a subliniat că plimbarea pe această alee începe tocmai cu placa dedicată actorului şi regizorului american, care a vizitat Ucraina în prima zi a invaziei ruse, pe 24 februarie, pentru a documenta evenimentele din ţară şi a transmite lumii adevărul despre agresiunea Rusiei.
"Suntem extrem de recunoscători tuturor oamenilor care au venit în persoană pentru a sprijini Ucraina şi pe cetăţenii noştri. Şi ne-am dorit să avem un loc datorită căruia generaţiile actuale şi viitoare de ucraineni să-şi amintească de acei oameni curajoşi care au fost alături de Ucraina de la bun început", a spus preşedintele ucrainean.
Actorul a fost foarte emoţionat de acest omagiu. Penn a spus că este o mare onoare pentru el, iar acest loc va fi de acum înainte unul dintre cele mai emblematice din viaţa lui, alături de locurile în care s-au născut fiica şi fiul său, de care este foarte mândru.