Armata Israelului susține că a cucerit instituțiile-cheie ale Hamas. Guvernul, Parlamentul și Poliția din Gaza, sub controlul IDF
Război Israel - Hamas. Armata israeliană a anunţat marţi că a preluat controlul asupra clădirilor guvernamentale ale mişcării islamiste palestiniene Hamas în oraşul Gaza, inclusiv asupra Parlamentului şi clădirilor guvernului şi poliţiei, informează AFP.
De Redactia Observator la 14.11.2023, 16:12După atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie, care a făcut 1.200 de morţi în Israel, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene, armata Israelului bombardează fără încetare Fâşia Gaza şi tancurile sale strâng tot mai mult cercul asupra oraşului Gaza, în special în jurul spitalelor, folosite, potrivit Israelului, drept baze logistice şi militare de către Hamas.
Potrivit Agerpres, Armata israeliană afirmă că a preluat controlul asupra "Parlamentului Hamas, cartierului general al guvernului, sediilor poliţiei Hamas şi asupra unei facultăţi de inginerie ce servea pentru producţia şi dezvoltarea de arme".
Soldați israelieni, în Parlamentul din Gaza
Pe reţelele sociale, imagini arată soldaţi israelieni desfăşurând drapelul alb-albastru al Israelului pe o estradă din faţa Parlamentului, precum şi soldaţi pozând în faţa unui zid pe care este scris "Sediul poliţiei militare".
- Ce se întâmplă de fapt la spitalul Al Shifa din Gaza şi de ce. Israelienii şi palestinienii îşi pasează vina
- Echipa din "Fauda", prinsă în război, experimentează "pe viu" misiunile din celebrul serial. Unul dintre...
- Alţi 86 de români au scăpat din infernul din Fâşia Gaza. Au ajuns la Bucureşti în această dimineaţă
- Ministrul israelian al Apărării: "Hamas a pierdut controlul asupra Gaza. Teroriştii fug spre sud"
Parlamentul palestinian, care ar fi trebuit să-şi aibă sediul la Ramallah în Cisiordania ocupată, unde este instalată Autoritatea palestiniană, este inactiv de ani de zile şi a fost dizolvat oficial în 2018.
După ce Hamas a alungat Autoritatea palestiniană din Gaza în 2007, cele două teritorii palestiniene depind de fapt de autorităţi paralele.
În Fâşia Gaza, bombardamentele israeliene de pe mare şi din aer, iar de acum şi cu tancuri s-au soldat cu peste 11.000 de morţi, dintre care două treimi sunt femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.