Antena LIVE

Curs valutar

Video

Chirurgul francez acuzat că a abuzat sexual peste 250 de copii îşi nota într-un jurnal, în detaliu faptele, alături de numele şi vârsta victimelor

În Franţa începe cel mai mare proces de abuz sexual asupra copiilor din istoria ţării. Un medic chirurg este acuzat că şi-a agresat sexual aproape 300 de pacienţi. Dintre aceştia, peste 250 erau minori.  Medicul profita de victime în timp ce erau sub anestezie. La domiciliul lui, jandarmii au găsit peste 300 de mii de fotografii şi mai multe jurnale în care medicul pedofil descria abuzurile.

De la 25.02.2025, 21:10
WhatsApp
Vezi și:

Medicul pedofil, care a lucrat la zeci de spitale publice şi private din vestul Franţei, îşi agresa victimele când erau sub efectul anesteziei. Multe nu au ştiut că au fost abuzate sexual până în momentul în care poliţia nu le-a bătut la uşă să le anunţe. Amélie Lévêque, una dintre victime, a fost abuzată când avea doar 9 ani, după o operaţie. 

"M-am gândit că asta sunt eu. Mi s-a întâmplat asta, cred că sunt eu. Deci, de aici, a fost foarte complicat pentru mine. Am un răspuns pentru ceea ce mi s-a întâmplat, un răspuns la motivul pentru care funcţionez aşa în viaţa de zi cu zi", spune Amélie Lévêque, victimă.

Detalii şocante din anchetă

Chirurgul violator nota într-un jurnal, în detaliu, abuzul, alături de numele, vârsta şi adresa pacienţilor agresaţi. Toate aceste carnete cu însemnări sunt acum parte din dosar, alături de mărturiile teribile ale pacienţilor abuzaţi. 

"Am rămas cu atâtea sechele după această operaţie, dar pe care nimeni nu le-a putut explica, familia mea, medicul meu, eu însumi. Era total irațională această frică de spitale, această frică de medicamente, de medici", spune Amélie Lévêque, victimă.

"Consecinţele psihotraumatice, ceea ce noi numin disociere şi instalarea memoriei traumatice, se vor manifesta după săptămâni, luni, ani sau chiar decenii", spune Muriel Salmona, psiholog. 

Fostul chirurg a fost condamnat în 2005, la 4 luni de detenţie, pentru deținere de imagini pornografice cu copii. Nu i-a fost însă ridicat şi dreptul de practică şi a continuat astfel să abuzeze pacienţi încă 13 ani.  În 2017, după ce a ieşit la pensie, el a fost reclamat la politie de vecinii săi, după ce le-a violat fiica de 6 ani. În faţa judecătorilor, medicul recunoaşte că a făcut lucruri oribile.  

"Victimele, care au depus mărturia, nu au aşteptări prea mari. Ele vor, pentru început, să fie recunoscute drept victime, iar mai apoi, vor să facă lumină, pentru că Joël Le Scouarnec, în 2004, a fost condamnat pentru posesia de materiale pornografice cu minori, însă a continuat să profeseze cu copii pentru încă 13 ani", spune Adeline Percept, jurnalistă RTBF Info. 

Medicul pedofil execută deja o pedeapsă de 15 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat în 2020 că şi-a violat 2 nepoate şi patru paciente. Pentru noile acuzaţii riscă alţi 20 de ani de închisoare. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

chirurg francez violator pedofil abuzuri copii
Întrebarea zilei
Aţi cumpărat deja mărţişoare sau mai aşteptaţi?

Deja le-am cumpărat

Mai aştept

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Obiectele pe care să nu le ții niciodată în dormitor. Îți strică somnul și...
Fanatik.ro
Publicat 23.02.2025
Tabel pentru bărbați și femei | Câți bani vei primi la pensie, în funcție...
Gandul
Publicat 23.02.2025
Pericolul din umbră. Soluția care ar garanta că România va fi apărată de...
Adevărul
Publicat 23.02.2025
Elizabeta Samara a câştigat medalia de argint de la Europe Top 16 Cup! Sportiva...
A1
Publicat 23.02.2025
Horoscopul zilei de 24 februarie 2025. Gemenii se gândesc la viitor. Află ce se...
CaTine
Publicat 23.02.2025
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe...
spynews.ro
Publicat 23.02.2025
"Tot aud că a zis JD Vance nu știu ce". Gigi Becali i-a dat o replică scurtă...
GSP
Publicat 22.02.2025
Au dat lovitura la loto cu un bilet cumpărat cu un card furat. Cine rămâne cu...
Click.ro
Publicat 22.02.2025
iPhone are o funcție secretă care ajută cu răul de mișcare. Puțini știu cum...
Useit
Publicat 25.02.2025
Cui i-a trimis Andrei Perneș ultimul mesaj înainte să moară. Ce a scris fostul...
Redacţia.ro
Publicat 21.02.2025
Eugen Holban, falsul procuror care încerca să-i stoarcă de bani pe Ioan Niculae...
libertatea.ro
Publicat 23.02.2025
Selena Gomez și Gracie Abrams au lansat videoclipul pentru noul lor single,...
ZU
Publicat 23.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Vârsta la care copiii sunt cei mai dificili: ce spun studiile și cum poți...
Deparinti
Publicat 23.02.2025
Actorii turci la Festivalul Internațional de film de la Berlin. Ce vedete au...
Happy
Publicat 21.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este varicocelul, boala care afectează unul din cinci bărbați. Ce simptome...
Medicool
Publicat 23.02.2025