Clipe de coşmar pentru Bernard Tapie şi soţia sa. Au fost sechestraţi în propria casă, legaţi, bătuţi şi jefuiţi
Cunoscutul om de afaceri francez, Bernard Tapi şi soţia sa, au trecut prin clipe de coşmar. Cei doi au fost sechestraţi în propria casă şi jefuiţi.
De Redactia Observator la 05.04.2021, 13:37Ei au fost legaţi şi loviţi de patru indivizi. Agresorii au intrat prin efracţie în locuinţa acestora de lângă Paris, în timp ce dormeau. Indivizii au devenit violenţi în încercarea de a afla unde sunt bunurile. Hoţii au reuşit să fure mai multe bijuterii, inclusiv un ceas Rolex. Salvarea celor doi a venit, după ce soţia fostului ministru francez a reuşit să se elibereze şi a fugit la vecini, de unde a alertat autorităţile.
Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital.
Valoarea pagubelor nu a fost anunţată.
A câștigat Liga Campionilor cu Olympique Marseille
Controversat om de afaceri şi fost ministru, Bernard Tapie, 78 de ani, a fost preşedintele lui Olympique Marseille între 1986 şi 1994.
Tapie a rămas în amintirea iubitorilor de fotbal drept cel ce a transformat Olympique Marseille în primul club francez care a cucerit trofeul Ligii Campionilor (1993, 1- 0 în finală cu Milan), dar și cel implicat în trucarea meciurilor, Marseille fiind retrogradată din cauza scandalului "VA-OM" în liga secundă.
În 1995, el a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care opt luni cu executare, pentru aranjarea unui meci, cu Valenciennes.