Antena LIVE

Curs valutar

Coronavirusul se răspândește necontrolat în Europa. Al doilea val al pandemiei, mai grav decât primul

Al doilea val al pandemiei de Covid-19 loveşte în plin Europa înainte ca primul val să fi fost, pe deplin, învins. În mai multe ţări, la fel ca în România, numărul infectărilor depăşeşte nivelul din primăvară. Guvernele impun restricţii, însă nu mai pot fi la fel de severe ca la primul val, deoarece costurile economice sunt deja uriaşe. Singurele speranţe sunt mult aşteptatele vaccinuri şi puţinele medicamente care şi-au dovedit eficienţa împotriva virusului.

De la 11.10.2020, 09:26
WhatsApp
Vezi și:

De la un capăt la altul al Europei se înregistrează noi recorduri triste ale pandemiei. În Franţa, s-a ajuns, pentru prima dată, la peste 26.000 de infectări. În Rusia, Cehia sau Portugalia, cazurile noi zilnice sunt cele mai multe de la începutul crizei, iar în Italia şi Irlanda s-a atins cel mai ridicat nivel din ultimele luni. Guvernele n-au alte soluţii decât să încerce limitarea contagiunii prin restricţii.

Antonio Costa, premierul Portugaliei: Costurile sociale sunt imense. Trebuie să reuşim să controlăm pandemia cu arme noi. Nu putem să oprim, din nou, totul.

Germania, Franţa şi alte ţări au decretat, totuşi, închiderea barurilor şi cluburilor de noapte sau le-au limitat programul.

Dar patronii acestora protestează: afectaţi deja de restricţiile de acum câteva luni, ei spun că, de această dată, vor ajunge la faliment. Protestul a luat o formă inedită la Edinburgh: lucrătorii din barurile şi berăriile obligate să-şi închidă porţile au deversat, în faţa Parlamentului scoţian, cuburile de gheaţă care nu le mai servesc la nimic. 

Chloe Fraser, lucrătoare la bar, Scoția: Nu industria Horeca este cea care răspândeşte boala, ci oamenii care nu respectă legea.

În această situaţie sumbră apar, totuşi, şi speranţe.

Dr. Luis Izquierdo, adjunct de şef de secţie ATI, Spania: Când am văzut că unele medicamente au un efect redus asupra evoluţiei bolii, am început să aplicăm alte strategii. Putem spune că am câştigat o bătălie, deoarece ştim mult mai mult acum.

O companie farmaceutică ungară, prezentă şi în România, a început să producă, local, medicamentul Remdesivir, care dă bune rezultate în lupta cu Covid-19.

Iar cercetătorii israelieni susţin că au elaborat un test care depistează virusul în doar 30 de secunde.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pandemie europa coronavirus
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024