Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coronavirusul se răspândește necontrolat în Europa. Al doilea val al pandemiei, mai grav decât primul

Al doilea val al pandemiei de Covid-19 loveşte în plin Europa înainte ca primul val să fi fost, pe deplin, învins. În mai multe ţări, la fel ca în România, numărul infectărilor depăşeşte nivelul din primăvară. Guvernele impun restricţii, însă nu mai pot fi la fel de severe ca la primul val, deoarece costurile economice sunt deja uriaşe. Singurele speranţe sunt mult aşteptatele vaccinuri şi puţinele medicamente care şi-au dovedit eficienţa împotriva virusului.

de Redactia Observator

la 11.10.2020 , 09:26

  • Virusul se răspândește rapid în Europa, însă guvernele nu mai pot impune carantine la nivel național
  • Costurile de ordin economic sunt foarte mari și au dus multe industrii într-o situație critică
  • Cele mai importante știri alei zile, la Observatorul orei 19

De la un capăt la altul al Europei se înregistrează noi recorduri triste ale pandemiei. În Franţa, s-a ajuns, pentru prima dată, la peste 26.000 de infectări. În Rusia, Cehia sau Portugalia, cazurile noi zilnice sunt cele mai multe de la începutul crizei, iar în Italia şi Irlanda s-a atins cel mai ridicat nivel din ultimele luni. Guvernele n-au alte soluţii decât să încerce limitarea contagiunii prin restricţii.

Antonio Costa, premierul Portugaliei: Costurile sociale sunt imense. Trebuie să reuşim să controlăm pandemia cu arme noi. Nu putem să oprim, din nou, totul.

Germania, Franţa şi alte ţări au decretat, totuşi, închiderea barurilor şi cluburilor de noapte sau le-au limitat programul.

Vezi și

Dar patronii acestora protestează: afectaţi deja de restricţiile de acum câteva luni, ei spun că, de această dată, vor ajunge la faliment. Protestul a luat o formă inedită la Edinburgh: lucrătorii din barurile şi berăriile obligate să-şi închidă porţile au deversat, în faţa Parlamentului scoţian, cuburile de gheaţă care nu le mai servesc la nimic. 

Chloe Fraser, lucrătoare la bar, Scoția: Nu industria Horeca este cea care răspândeşte boala, ci oamenii care nu respectă legea.

În această situaţie sumbră apar, totuşi, şi speranţe.

Dr. Luis Izquierdo, adjunct de şef de secţie ATI, Spania: Când am văzut că unele medicamente au un efect redus asupra evoluţiei bolii, am început să aplicăm alte strategii. Putem spune că am câştigat o bătălie, deoarece ştim mult mai mult acum.

O companie farmaceutică ungară, prezentă şi în România, a început să producă, local, medicamentul Remdesivir, care dă bune rezultate în lupta cu Covid-19.

Iar cercetătorii israelieni susţin că au elaborat un test care depistează virusul în doar 30 de secunde.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Coronavirusul se răspândește necontrolat în Europa. Al doilea val al pandemiei, mai grav decât primul