Antena LIVE

Cursa pentru Downing Street a fost lansată oficial. Cei opt candidaţi care vor să-i ia locul lui Boris Johnson

Cursa pentru Downing Street a fost lansată oficial, cu opt candidaţi conservatori ce vor concura pentru a-i succeda premierului britanic Boris Johnson, după ce au obţinut marţi numărul de susţineri necesare, informează AFP şi Reuters.

De la 12.07.2022, 22:41
Premierul britanic Boris Johnson a demisionat joi Profimedia

În mod deloc surprinzător, fostul ministru al finanţelor Rishi Sunak, fostul ministru al apărării Penny Mordaunt, şefa diplomaţiei Liz Truss şi deputatul Tom Tugendhat au obţinut fără probleme cele 20 de susţineri necesare pentru a deveni oficial candidaţi la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator şi prin urmare la postul de prim-ministru, a anunţat marţi Comitetul 1922, grup parlamentar conservator însărcinat cu stabilirea regulilor scrutinului. Noul ministru al finanţelor, Nadhim Zahawi, consiliera juridică a guvernului (Attorney General) Suella Braverman, fostul secretar de stat pentru Egalitate, Kemi Badenoch şi fostul ministru al sănătăţii Jeremy Hunt sunt de asemenea în cursă.

Cine îi va lua locul lui Boris Johnson. Premierul britanic a demisionat

Boris Johnson a demisionat joi, după ce în jur de 60 de membri ai executivului său şi-au înaintat demisiile, ca semn de protest în contextul numeroaselor scandaluri în care a fost implicat premierul. Cu toate acestea, Boris Johnson va rămâne premier până când va fi cunoscut succesorul lui, pe 5 septembrie.

Începând de miercuri, cei opt candidaţi vor trebui să ralieze 30 de deputaţi cauzei lor dacă doresc să treacă de primul tur de vot. Un al doilea tur este prevăzut să aibă loc joi şi un altul, dacă va fi necesar, va avea loc vineri, relatează Agerpres.

Pe acelaşi subiect

Obiectivul este să nu fie mai mult de doi candidaţi înainte de vacanţa parlamentară, care începe pe 22 iulie. Numele viitorului premier al Regatului Unit va fi cunoscut în septembrie, în urma unui vot final deschis membrilor partidului.

Marţi dimineaţa erau 11 candidaţi pentru a-i lua locul lui Boris Johnson, însă trei dintre ei, printre care fostul ministru al sănătăţii Sajid Javid, s-au retras pe măsură ce se apropia termenul limită pentru depunerea candidaturilor. Casele de pariuri îi plasează pe Rishi Sunak şi Penny Mordaunt pe picior de egalitate, urmaţi de Liz Truss. Atunci când şi-a lansat marţi candidatura, Sunak a evitat să-l critice pe Johnson, refuzând să-l "diabolizeze pe Boris, să-i exagereze greşelile şi să-i nege eforturile".

Ți-a plăcut acest articol?

boris johnson demisie premier marea britanie
Întrebarea zilei
V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 14 mai 2024. Peștii se simt iubiți și apreciați de cei din...
CaTine
Publicat 13.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Elveția a câștigat Eurovision 2024. Nemo a spart trofeul la scurt timp de la...
ZU
Publicat 12.05.2024
Rulouri cu cremă de mascarpone și frișcă. Rețetă simplă și rapidă
Hello taste
Publicat 12.05.2024
Zborul cu un bebeluș: ce trebuie să știi înainte de a pleca
Deparinti
Publicat 12.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Emre Altuğ a îmbrăcat din nou costumul de mire și a surprins pe toată lumea....
Happy
Publicat 13.05.2024
Băuturi pentru creșterea părului. Ce efecte pot avea asupra firelor și scalpului
Medicool
Publicat 12.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024