Democrații din SUA, pe punctul de a pierde majoritatea fragilă din Senat. Senatoarea de Arizona a trecut la independenți
Senatoarea de Arizona Kyrsten Sinema a anunţat că părăseşte Partidul Democrat şi se va înregistra ca independent politic în camera superioară a Congresului SUA, acolo unde democraţii tocmai reuşiseră săptămâna aceasta să-şi consolideze majoritatea la limită pe care o aveau, relatează ABC News.
De Redactia Observator la 09.12.2022, 19:17Democraţii deţineau o majoritate de 51 la 49 în Senat după victoria lui Raphael Warnock asupra lui Herschel Walker în statul Georgia, la începutul acestei săptămâni.
Cu toate acestea, plecarea lui Sinema, deşi este o lovitură pentru democraţi, este puţin probabil să schimbe echilibrul puterii în viitorul Senat, unde majoritatea democrată include deja doi independenţi: Bernie Sanders din Vermont şi Angus King din Maine.
"Americanii obişnuiţi sunt din ce în ce mai mult lăsaţi în urmă de partizanatul rigid al partidelor naţionale, care s-a adâncit în ultimii ani. Presiunile din ambele partide îi trag pe lideri spre extreme, permiţând celor mai zgomotoase şi mai extremiste voci să determine priorităţile partidelor lor respective şi aşteptându-se ca noi, restul, să ne aliniem", a scris Sinema într-un articol de opinie publicat de "Arizona Republic", vineri dimineaţă.
"Preocupate de alimentarea extremelor, niciunul dintre partide nu a demonstrat prea multă toleranţă pentru diversitatea de gândire. Compromisul bipartizan este văzut ca o ultimă soluţie, rar acceptată, în loc să fie cea mai bună cale de a obţine un progres de durată. Răzbunarea împotriva partidului de opoziţie a înlocuit legiferarea chibzuită", spune senatoarea.
- Democrații și-au consolidat majoritatea în Senatul SUA. Candidatul susținut de Donald Trump a pierdut turul...
- Donald Trump, în mijlocul unui nou scandal după ce a sugerat abrogarea Constituţiei SUA ca urmare a fraudelor...
- Donald Trump rămâne favorit pentru republicani, dar pierde teren în fața lui Ron DeSantis. Cum arată cifrele din...
Kyrsten Sinema ar urma să candideze pentru un nou mandat de senator de Arizona în 2024
Ea a obţinut mandatul de senator în alegerile de la mijlocul mandatului prezidenţial al lui Donald Trump. Este prima femeie care reprezintă statul Marelui Canion în Senatul federal. De asemenea, Sinema este prima persoană bisexuală declarată din Senatul american.
Campania ei s-a concentrat pe subiectul asigurărilor de sănătate şi pe afişarea unei imagini de moderat, aşa cum îi place ei să se considere. Cu toate acestea, statisticile arată că în Congres a votat de mai multe ori alături de republicani decât cu democraţii, scrie ABC News.