Iranul îl amenință pe Trump cu "o lecție de neuitat" dacă SUA atacă. Preşedintele american: Au întrecut limita
Iranul avertizează că va da "o lecție de neuitat" Statelor Unite dacă va fi atacat, în timp ce administrația președintelui Donald Trump analizează opțiuni militare pe fondul represiunii violente a protestelor din țară. În paralel, Teheranul transmite că este pregătit atât pentru război, cât și pentru negocieri.
Autoritățile iraniene au contactat administrația Trump pentru a negocia, după ce liderul de la Casa Albă a amenințat cu intervenții militare în urma violenţelor aplicate protestatarilor în timpul manifestaţiilor, dar şi a arestărilor şi execuţiilor publice. Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, bilanțul demonstrațiilor la nivel național a ajuns la cel puțin 544 de morți, informează The Telegraph.
Donald Trump a declarat că Iranul "a început să întreacă o limită" prin reacția sa violentă.
Autoritățile iraniene susțin că protestele sunt "sub control"
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a afirmat că protestatarii sunt "acum sub control total", susținând că "teroriștii" ar fi atacat atât civili, cât și forțele de securitate..
Situația din teren indică însă continuarea protestelor pentru a treia săptămână consecutivă, cu zeci de mii de oameni ieșiți în stradă pentru a cere sfârșitul Republicii Islamice.
Aflat la bordul avionului Air Force One, Donald Trump a declarat că primește "actualizări din oră în oră" despre situația din Iran și că armata americană analizează "opțiuni foarte puternice", inclusiv atacuri cibernetice și lovituri directe ale SUA sau ale Israelului.
Întrebat despre amenințările Iranului cu represalii, Trump a spus: "Dacă vor face asta, îi vom lovi la niveluri la care nu au mai fost loviți niciodată."
Araghchi a replicat că Iranul este "pregătit pentru război, dar și pentru dialog".
Avertisment dur din Parlamentul iranian
Donald Trump a afirmat că administrația sa lucrează la organizarea unei întâlniri cu Teheranul, dar a avertizat că ar putea fi nevoit să acționeze înainte, pe fondul creșterii numărului de victime și al arestărilor.
"Cred că s-au săturat să fie bătuți de Statele Unite. Iranul vrea să negocieze", a spus Trump.
El a adăugat: "Întâlnirea se pregătește, dar s-ar putea să fim nevoiți să acționăm înainte. Iranul a sunat, vrea să negocieze."
Președintele Parlamentului Iranului, Mohammad Baqer Qalibaf, a avertizat Statele Unite să nu comită o "eroare de calcul".
"Să fie clar: în cazul unui atac asupra Iranului, teritoriile ocupate [Israelul], precum și bazele și navele americane vor fi ținte legitime", a declarat acesta.
Represiune severă și bilanț în creștere
Protestele au început pe 28 decembrie, inițial pe fondul crizei economice, dar s-au transformat rapid în apeluri pentru înlăturarea regimului. Autoritățile iraniene au acuzat Statele Unite și Israelul că ar fi orchestrat revoltele.
Grupul Human Rights Activists in Iran a transmis că a verificat moartea a 496 de protestatari și 48 de membri ai forțelor de securitate, precum și peste 10.600 de arestări. Cifrele nu au putut fi verificate independent, iar bilanțul real ar putea fi mai mare din cauza restricțiilor de internet.
Accesul la internet a fost restricționat de autorități timp de aproape patru zile. Donald Trump a spus că va discuta cu Elon Musk despre posibilitatea restabilirii conexiunii prin serviciul Starlink, în timp ce Araghchi a afirmat că internetul va fi restabilit "în curând".
Potrivit unei postări publicate pe X de OSINT, "serviciile de telefonie mobilă au fost reluate parțial, pentru scurt timp, marți dimineață, în capitala Iranului, Teheran, pentru prima dată după mai bine de patru zile. Mai mulți locuitori au reușit să vorbească la telefon cu jurnaliști ai agenției The Associated Press, aflați la biroul din Dubai".
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a condamnat folosirea "violenței disproporționate și brutale" împotriva protestatarilor, calificând-o drept "un semn de slăbiciune".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰