Doi români au furat banii pregătiţi de o pensionară din Anglia pentru a cumpăra cadouri de Crăciun nepoţilor şi strănepoţilor
Doi români au fost condamnaţi la închisoare în South Shields, Anglia, după ce au furat banii pe care o englezoaică de 83 de ani îi pregătise pentru a cumpăra cadouri de Crăciun pentru nepoţii şi strănepoţii ei.
De Cristi Ioniţă la 24.11.2020, 15:22- Românii au scos aproape 1.000 de lire sterline de pe cardul bătrânei.
- Românii au fost condamnaţi la închisoare.
Andra Gheorghe, de 29 de ani, şi Florin Butonaş, de 31 de ani, au supravegheat un centru comercial din oraş până când au pus ochii pe cardul pensionarei de 83 de ani.
Conform Breitbart, românii au aflat codul PIN utilizat de bătrână, când aceasta a făcut cumpărături, iar apoi au urmărit-o până acasă.
S-au dat drept angajaţi ai Serviciului de Sănătate şi au înştiinţat-o pe bătrână că sunt în inspecţie.
Bucuroasă de oaspeţi, bătrâna i-a primit în casă, neştiind ce surpriză o aşteaptă.
Românii i-au furat cardul bancar, iar apoi l-au folosit pentru a face patru extrageri, golindu-l de aproape 1.000 de lire sterline.
Din fericire, bătrâna şi-a dat seama rapid de situaţie şi a alertat forţele de ordine, poliţiştii englezi descoperind cardul bătrânei în camera de hotel utilizată de cei doi români.
Pe parcursul anchetei, bătrâna a precizat că strânsese banii pe card pentru a cumpăra cadouri de Crăciun pentru nepoţii şi strănepoţii ei.
De asemenea, bătrâna a transmis că incidentul a afectat-o în mod extrem de serios. A intrat în depresie, nu mai are poftă de a mânca şi de a socializa, nu mai poate să doarmă şi nu se mai simte în siguranţă în propria casă.
Judecaţi în regim de urgenţă, românii au fost condamnaţi la închisoare. Andra Gheorghe a fost condamnată la patru ani de închisoare, iar Florin Butonaş a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare.
Pedeapsa nu i-a mulţumit pe reprezentanţii pensionarei, care au precizat că este foarte posibil ca cei doi români să efectueze doar jumătate din pedepsele încasate.