Un duel între Donald Trump şi Barack Obama va decide soarta Statelor Unite. Fostul şi actualul preşedinte s-au insultat şi s-au acuzat reciproc
Cu o zi înaintea alegerilor legislative parţiale, fostul şi actualul preşedinte s-au insultat şi s-au acuzat reciproc, într-o confruntare cum nu s-a mai văzut în istoria recentă. Cei doi au participat la numeroase mitinguri în sprijinul unor candidaţi republicani şi, respectiv, democraţi.
De Redactia Observator la 05.11.2018, 22:12Cu o zi înaintea alegerilor legislative parţiale, fostul şi actualul preşedinte s-au insultat şi s-au acuzat reciproc, într-o confruntare cum nu s-a mai văzut în istoria recentă. Cei doi au participat la numeroase mitinguri în sprijinul unor candidaţi republicani şi, respectiv, democraţi.
În ajunul votului, Donald Trump şi Barack Obama au tăiat America în lung şi-n lat în încercarea de a câştiga cât mai multe voturi. Miza este uriaşă. Partidul care va controla Congresul va stabili agenda legislativă în următorii doi ani.
Barack Obama: Spre deosebire de unele persoane, eu nu inventez lucruri atunci când vorbesc. Eu am fapte care susţin ceea ce spun!
Donald Trump: Îi vom lăsa pe democraţi să ne distrugă economia şi viitorul ? America are, în prezent, cea mai bună economie din istoria ţării!
Obama revendică boomul economic din ultimii ani, în timp ce Trump se laudă cu măsurile curajoase luate în politica externă, precum sancţiunile impuse Iranului. Fostul şi actualul preşedinte par să fie de acord într-o singură privinţă.
Alegerile vor desemna toţi membrii Camerei Reprezentanţilor, o treime din senatori, 36 de guvernatori şi numeroşi demnitari la nivel local.