Epava unui avion prăbuşit în 1968, găsită după 54 de ani în zona unui gheţar din Elveţia
Epava unui avion care s-a prăbuşit în Alpii elveţieni în anul 1968 a fost descoperită după 54 de ani pe un gheţar, a anunţat vineri poliţia, notează Agerpres.
De Redactia Observator la 06.08.2022, 15:11Resturile aparatului de zbor au ieşit la suprafaţă pe gheţarul Aletsch, în sud-vestul cantonului Wallis, aproape de vârfurile Jungfrau şi Monch. Poliţia din Valais a precizat că epava a fost găsită joi. "În urma investigaţiilor s-a stabilit că piesele provin de la epava unui Piper Cherokee, înmatriculat HB-OYL, care s-a prăbuşit în acest loc la 30 iunie 1968. Operaţiunile de recuperare vor fi întreprinse cât mai curând posibil", a indicat poliţia într-un comunicat.
Potrivit ziarului regional 24 Heures, la bord se aflau un profesor, un medic şi fiul său, cu toţii originari din Zurich. Corpurile lor au fost găsite la acea vreme, însă nu şi epava. "La momentul accidentului, acum mai bine de cincizeci de ani, mijloacele tehnice de recuperare ale epavei avionului pe un teren dificil erau limitate", a adăugat poliţia.
Ziarul 24 Heures a relatat că un ghid montan a fost cel care a descoperit epava în timpul unei expediţii în zonă. Ca urmare a schimbărilor climatice şi a topirii gheţarului, traseul s-a modificat, iar în prezent trece prin locul în care au fost găsite resturile avionului.