Video Cum a decurs operaţiunea de salvare a celor 3 români blocaţi în telecabina groazei din Italia
Au fost clipe de coşmar pentru trei români aflaţi în vacanţă în Italia. S-au izbit cu telecabina de pereţii unei staţii din vârf de munte. Românii au rămas blocaţi alături de peste 90 de oameni, la circa 2800 de metri altitudine. Toţi excursioniştii au fost evacuaţi cu elicopterele şi doar 12 au ajuns la spital cu răni minore.
Telecabinele care urcau la Monte Moro, o zonă turistică din Piemont, mergeau mult mai repede decât de obicei, după cum au relatat martorii. Din cauza vitezei, una dintre ele a intrat în balans, a lovit bariera de la intrarea în staţie şi s-a oprit într-un perete. "Cele două cabine, probabil din cauza unei defecţiuni tehnice - va trebui să verificăm software-ul, nu au încetinit şi au sosit mult mai repede în cele două staţii. Aşa s-au ciocnit de peretele de la capătul staţiei", a declarat Matteo Gasparini, salvator montan.
12 oameni, între care şi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale
Conform pompierilor, o a doua telecabină s-a ciocnit şi ea de structura inferioară a staţiei. Între pasageri se aflau şi trei turişti români care au scăpat doar cu o sperietură. "Avem veşti bune: cei trei cetățeni români, despre care avem cunoștință, aflați în telecabină, au fost evacuați și sunt într-o stare bună. Nu sunt raportate victime grave", a anunţat Oana Ţoiu, ministrul român de Externe pe reţelele sociale.
12 oameni, între care şi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Răniţii, dar şi cei mai mulţi dintre turiştii nevătămaţi, au fost evacuaţi cu ajutorul elicopterelor. Au fost însă şi câţiva care au preferat să coboare la pas până într-o zonă sigură. "Alţii au rămas blocaţi acolo sus. Eu cobor pentru că sunt obişnuit să merg mult pe jos. Iată telecabina şi cele două elicoptere care vin şi pleacă", a declarat Massimo Cornaggia, turist.
Serviciul de transport pe cablu, inaugurat în 1962, a trecut printr-o renovare majoră la începutul anului 2023. Atunci au fost înlocuite motoarele, scripeţii şi cabinele. Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰