Frizer traficant de droguri, dat de gol de clienții cu chelie. Poliţiştii italieni au devenit rapid suspicioşi
Un frizer traficant de droguri din Genova, Italia, a fost dat de gol de clienții cu chelie.
De Redactia Observator la 01.12.2023, 17:51Frizerul traficant în vârstă de 55 de ani a fost arestat, notează tgcom24, potrivit Mediafax. Polițiștii, suspicioși în legătură cu persoanele care intrau și ieșeau din frizerie, au supravegheat afacerea și așa a reieșit că unii clienți, de vârste și profesii dintre cele mai diverse, mergeau la local doar cu intenția de a cumpăra droguri, în timp ce alții combinau tunsoarea cu achiziționarea uneia sau mai multor doze.
Frizerul traficant de droguri, dat de gol de clienţii cu chelie
Carabinierii au observat că oamenii, chiar și cei cu chelie, intrau și ieșeau imediat din frizerie.
La o primă percheziție în casa frizerului, anchetatorii au găsit câteva grame de hașiș, iar apoi, în frizerie, ascunsă într-o mansardă, au găsit 100 de grame de cocaină, patru cântare de precizie și materiale pentru ambalarea substanței.