Antena LIVE

Curs valutar

Furie în Marea Britanie. Olaf Scholz a dezvăluit că în Ucraina sunt militarii britanici care ajută la atacurile cu Storm Shadow

Război în Ucraina. Scandal între Marea Britanie şi Germania. Olaf Scholz a confirmat oficial că soldații britanici ajută de la sol din Ucraina forțele ucrainene să lanseze rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ţinte ruseşti. Cancelarul german a fost criticat că pune în pericol personalul britanic de pe teren și că i-ar putea ajuta pe ruși, relatează The Telegraph. Marți, guvernul britanic a anunțat că are un "număr mic" de soldați dislocați în interiorul Ucrainei.

De la 29.02.2024, 18:44
WhatsApp
Furie în Marea Britanie. Olaf Scholz a dezvăluit că în Ucraina sunt militarii britanici care ajută la atacurile cu Storm Shadow Profimedia

Germania a fost acuzată de un "abuz flagrant de informați" după ce Olaf Scholz a dezvăluit că soldații britanici sprijină forțele ucrainene care lansează rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune. Cancelarul german a declarat luni că nu va livra rachete Taurus, echivalentul german al sistemelor Storm Shadow, deoarece ar fi nevoie de soldați care să asiste de la sol, aşa cum fac Marea Britanie și Franța cu propriile sisteme. Scholz a susținut că dacă le urmează exemplul Germania devine un "participant la război".

Scholz, sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a livra rachete Taurus

Comentariile sale au fost blamate pe motiv că pun în pericol personalul militar și diplomatic britanic aflat în Ucraina. "Acesta este un abuz flagrant de informații, conceput în mod deliberat pentru a distrage atenția de la reticența Germaniei de a înarma Ucraina cu propriul sistem de rachete cu rază lungă. Acest lucru va fi, fără îndoială, folosit de Rusia pentru escalada situaţia" a spus parlamentarul britanic Tobias Ellwood.

Scholz a fost criticat și de opoziția germană. "Declarația cancelarului cu privire la presupusa implicare a Franței și Marii Britanii în operarea rachetelor de croazieră cu rază lungă de acțiune utilizate în Ucraina este complet iresponsabilă", a spus Norbert Rottgen, deputat din fostul partid de guvernământ al Angelei Merkel, CDU.

Pe acelaşi subiect

Scholz este sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a livra rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi liniile de aprovizionare ale Rusiei și a împiedica Moscova să cucerească mai mult teritoriu ucrainean. El a spus luni că soldații germani nu-i pot urma pe cei britanici și francezi pentru operaţiuni de control al ţintei şi asistenţă. Se știa că Marea Britanie oferă informații ucrainenilor despre țintele rusești, dar nu era clar ce nivel de sprijin este acordat trupelor ucrainene care lansează rachete britanice de la sol.

"Număr mic" de soldați britanici dislocați în interiorul Ucrainei

Marți, guvernul britanic a anunțat că are un "număr mic" de soldați dislocați în interiorul Ucrainei, precizând doar că unii dintre ei sunt implicați în misiuni de pregătire medicală. Speculațiile lui Scholz cu privire la rolul jucat de trupele britanice în Ucraina au sporit îngrijorarea pentru siguranța diplomaților și a altor tipuri de personal staționat în țară, au declarat surse din apărare pentru The Telegraph. Potrivit acestora, a crescut şi amenințarea unor potențiale operațiuni ruşeşti de informații pe teritoriul britanic.

Ministerul Apărării de la Londra a trimis presa să adreze întrebări la Kiev pe această temă. "Utilizarea de către Ucraina a rachetelor Storm Shadow și procesele sale de țintire sunt treaba forțelor armate ale Ucrainei", a declarat un purtător de cuvânt pentru The Telegraph. "Marea Britanie, împreună cu alți aliați, furnizează Ucrainei o serie de echipamente pentru a o ajuta să contracareze agresiunea ilegală și neprovocată a Rusiei."

Rachetele Taurus sunt capabile de lovituri mai profunde și pot distruge buncăre sofisticate faţă de rachetele de croazieră britanice Storm Shadow și franceze Scalp livrate anul trecut. Racheta germană, care are o rază de acțiune de aproape 500 de km, ar putea lovi cu ușurință ținte sensibile politic, cum ar fi Moscova sau podul Kerci care leagă Rusia de Crimeea ocupată.

Scholz, cadou pentru propagandiștii ruși

"Sprijinul britanic pentru Ucraina nu este o știre pentru Moscova, având în vedere scurgerile de informaţii repetate, dar anterior era acoperit de ambiguitate, folosind un truc luat chiar din manualele de război ale Rusiei", a comentat Justin Crump, directorul executiv al Sibylline, o companie de consultanță în domeniul informațiilor.

"Scholz a ridicat acum mai clar acest val. Afirmația sa este un cadou pentru propagandiștii ruși, o parte cheie a efortului Rusiei de a submina coeziunea și sprijinul NATO pentru Kiev în această perioadă critică înaintea alegerilor din SUA și Marea Britanie", a mai spus el. "Pe termen scurt, va determina Rusia să își dubleze eforturile de a ţinti forțele străine prezente în Ucraina și de a anunţa pierderi umflate", a încheiat el. 

Scholz este convins că Ucraina ar ignora ordinele sale de a nu lovi anumite ținte, au spus analiștii. "A devenit foarte clar că motivul pentru care nu este în favoarea livrării rachetelor Taurus este pentru că, în mod fundamental, nu are încredere în ucraineni să nu folosească acele rachete într-un mod care contravine a ceea ce el percepe drept interesele Germaniei", a explicat Fabian Hoffman, cercetător.

"Scholz este complet speriat că oricare dintre aceste rachete Taurus ar putea fi folosite într-un atac împotriva unei ținte sensibile din punct de vedere politic, fie în Ucraina, fie în Rusia. Doar capacitatea lor teoretică de a lovi ținte până la Moscova cu sisteme de arme germane creează un blocaj în capul cancelarului... o teamă masivă de potențial de escaladare și de consecințele pe care le-ar putea avea acest lucru pentru Germania", a spus acesta. 

Experții spun că Germania și-ar putea depăși aceste temeri prin preprogramarea rachetelor Taurus pentru a preveni astfel de atacuri. De exemplu, este cunoscut că SUA au instalat un software de blocare geografică pe lansatoarele de rachete Himars trimise în Ucraina, împiedicând forțele Kievului să tragă pe teritoriul rusesc cu sistemul de arme.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina germania marea britanie rachete taurus storm shadow
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024