Gest ŞOCANT făcut de “avocatul” ucigaşului de la Nisa. Presa franceză nu l-a iertat deloc
Un bărbat a înșelat presa, dând interviuri în calitate de fost avocat al teroristului de la Nisa. Când înșelăciunea a fost descoperită, bărbatul a încercat să se sinucidă.
De Redactia Observator la 21.07.2016, 17:51Un bărbat a înșelat presa, dând interviuri în calitate de fost avocat al teroristului de la Nisa. Când înșelăciunea a fost descoperită, bărbatul a încercat să se sinucidă.
Timp de 48 de ore, avocatul Corentin Delobel (34 de ani) s-a dat drept fostul consilier al ucigașului de la Nisa, Mohamed Lahouaied-Bouhlel, dând numeroase interviuri. Două zile în care microfoanele și camerele au fost fixate pe el, telefonul nu înceta să îi sune, numele său apărând în toată presa franceză.
Cotidianul le Figaro a dezvăluit însă marți seară că tânărul avocat specializat în dreptul muncii, dreptul comercial al afacerilor și în drept penal, potrivit site-ului său internet, nu l-a apărat niciodată pe cel care avea să devină teroristul de la Nisa și că adevăratul avocat al acestuia anunțase că nu dorește să se exprime în media.
Consiliul regional de disciplină a fost sesizat în acest caz, însă o prietenă a lui Delobel aruncă toată vina pe presă. “Sigur că el a greșit, dar presa nu s-a străduit deloc să verifice informația înainte să difuzeze interviurile”, a spus ea.
Corentin Delobel “riscă radierea din cauză că a făcut declarații presei asumându-și falsa calitate de fost avocat al lui Mohamed Lahouaied”, a afirmat Jacques Randon, șeful avocaților din Nisa. “Mi-a spus că s-a înșelat, că l-a confundat cu un alt client, cu nume asemănător”, a declarat el în Le Parisien.
Randon a decis să sesizeze Consiliul de disciplină al ordinului regional din Aix-en-Provence, după o adunare restrânsă a ordinului avocaților din Nisa care a avut loc miercuri dimineață. Invitat să se prezinte la această reuniune pentru a fi audiat, Corentin Delobel a avut o tentativă de sinucidere în cursul nopții, în urma căreia a ajuns la spital. Viața sa nu este însă în pericol.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și