Grecia, pârjolită de incendii puternice de vegetaţie. Sfaturi pentru turiştii români aflaţi în vacanţă, în statul elen
Incendiile de vegetaţie au pus stăpânire pe centrul Greciei. Încă de luni seară, peste 150 de pompieri şi voluntari se luptă cu flăcările scăpate de sub control pe trei fronturi, în apropierea oraşului Amfissa din Delphi.
De Redactia Observator la 05.07.2022, 13:29Drumuri întregi şi plantaţii de măslini au fost mistuite de foc, iar locuitorii din oraşele şi satele apropiate au fost evacuaţi de urgenţă.
Spre dimineaţă, teroarea a continuat în estul şi sudul Greciei, în zonele de pădure. Focul nu s-a extins însă şi spre locuinţele oamenilor.
Mesajul Ministerului Afacerilor Externe pentru români
Ministerul Afacerilor Externe a transmis cetăţenilor români aflaţi în Grecia să urmeze sfaturile autorităţilor elene, pentru a evita orice fel de pericol în cazul izbucnirii unui incendiu în zona în care se află.
Din cauza temperaturilor extreme, avertizarea de incendiu rămâne în vigoare în Grecia până pe 7 iulie.