Ipoteză cumplită în cazul Andreei Rabciuc, tânăra campioană la tir dispărută în Italia de peste un an. A fost găsit un schelet într-un canal de scurgere din Roma
Andreea Alice Rabciuc, o tânără româncă din Italia, campioană la tir, a dispărut în urmă cu mai bine de un an. Era 12 martie, dis-de-dimineață, când, după o petrecere la o cabană din Castelplanio, provincia Ancona, dar și o ceartă cu iubitul ei, tânăra de 27 de ani a plecat și nu s-a mai întors. Ulterior, cadavrul decapitat al unei tinere a fost găsit într-o geantă pe râul Po, în Occhiobello, provincia Rovigo, însă trupul nu îi aparținea româncei. Acum, o nouă ipoteză le dă fiori celor care încă mai sperau să o găsească în viaţă pe Andreea.
De Redactia Observator la 04.07.2023, 13:51Andreea Alice Rabciuc, campioană la tir, e de negăsit de mai bine de un an. Tânăra de 27 de ani a dispărut în dimineața zilei de 12 martie, după o petrecere cu iubitul și alte cupluri de prieteni la o cabană pe Montecarottese, în provincia Ancona, Italia. O seară plină de evenimente, în care fata s-ar fi certat cu iubitul ei.
Ultimele ore înainte ca Andreea să dispară fără urmă
Urmele ei s-au pierdut pe 12 martie 2022, zi în care a fost văzută pentru ultima oară îndepărtându-se pe Montecarottese, după o noapte tulbure în rulota din curtea unei ferme, alături de proprietarul Francesco, prietena ei Aurora și iubitul Simone Gresti, singurul suspect.
A doua zi dimineață, sâmbătă, între orele 6.30 și 7.00, tânăra a plecat nervoasă de la cabană și, de atunci, de fata cu ochi mari căprui, păr scurt cu breton albastru și pălărie roz nu se mai știe nimic.
- "Dragostea mamei, unde ești? E imposibil să dispari așa". Andreea, o tânără româncă din Italia, campioană la...
- Mama Andreei, tânăra româncă dispărută de 4 luni în Italia, rupe tăcerea: "Aveți curaj să vorbiți și să...
- Sângele Andreei, tânăra româncă dispărută de 80 de zile în Italia, găsit în mașina iubitului ei....
Cadavrul din râul Po nu e al tinerei românce
Recent, însă, a apărut, ipoteza unei posibile legături între dispariția Andreei și descoperirea, în 4 aprilie, la Occhiobello, în provincia Rovigo, a unui trup de femeie decapitat, ascuns într-o geantă, pe marginea râului Po.
Câteva investigații tehnice - asupra cadavrului și a hainelor - au fost suficiente pentru ca anchetatorii să excludă categoric varianta că trupul mutilat este al Andreei. Argumentul decisiv a fost că românca are foarte multe tatuaje pe piele, care nu sunt prezente pe rămășițele umane găsite pe marginea râului, în Veneto, scrie Corriere Adriatico.
O nouă ipoteză cutremurătoare
Sâmbăta trecută, în data de 1 iulie, într-un canal de scurgere din Roma a fost descoperit un schelet de femeie. Autoritățile iau în calcul şi varianta ca acesta să fie trupul Andreei, motiv pentru care o comparaţie de ADN e în curs de verificare. Potrivit primelor informaţii, este vorba despre o persaonă de sex feminin, de aproximativ 30 de ani, decedată cu cel puțin un an în urmă. La gât ar fi avut un colier, relatează Ancona Today.
Scheletul a fost găsit într-un parc pe via Fiermamosca 114, în zona Pigneto, la periferia Romei. Un excavator care curăța un teren a dezgropat rămășițele femeii.
Iubitul Andreei, cercetat pentru răpire
Simone Gresti este cercetat acum pentru răpire. Cu o seară înainte, ea îi spusese fostului ei iubit Daniele că vrea să scape de toată lumea, că vrea să-și schimbe viața. Cei doi stabiliseră o întâlnire, la care nu a ajuns pentru că voia să petreacă o ultimă seară cu Simone. Daniele, pe de altă parte, se afla cu prietenul său Omar într-un bar din Jesi, unde au stat până la ora 8 dimineața.
La 4.20 dimineaţa, Andreea şi-a sunat tatăl, care lucrează în Spania, dar bărbatul dormea şi nu i-a răspuns. Cu două săptămâni înainte, însă, îi spusese că are probleme. Din păcate, toate ipotezele formulate și analizele efectuate nu au ajutat la lămurirea și elucidarea misterului dispariţiei Andreei. Un puzzle care devine din ce în ce mai greu de rezolvat, odată cu trecerea timpului.
Mama Andreei: "Iubire, unde ești?"
La un an de la dispariţia fetei, mama Andreei a lansat un nou apel disperat. Georgeta Croceanu nu s-a resemnat și continuă să spere că fata ei, oriunde s-ar afla, se va întoarce acasă într-o zi.
"Dragostea mamei unde ești? Te caut de un an și nu știu ce să fac, e imposibil să dispari așa. Ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom auzi și ne vom vedea a doua zi... și apoi? Din păcate, sunt sigură că cineva te-a rănit. Fac un apel la cei care știu și nu vorbesc: eliberează-ți conștiința, vorbește, ajută o mamă disperată să-și găsească fiica. Aș da tot ce am pentru a mai petrece o oră cu ea. Fie ca cei responsabili să sufere așa cum sufăr eu, să ajungă ei în iad. Iubirea mea, mama te iubește atât de mult … și încă sper că va veni o zi când te voi putea îmbrățișa din nou", este strigătul de ajutor al Georgetei Croceanu, mama Andreei Rabciuc.
Andreea Alice Rabciuc are 1,68 metri înălțime, ochi căprui, păr șaten. Când a dispărut, tânăra ar fi fost îmbrăcată cu o geacă albă, o bluză gri cu un desen Tom & Jerry și blugi cu același imprimeu. Avea încălțăminte de culoare albastră și purta un rucsac mic, verde fluorescent. Tânăra de 27 de ani are diverse tatuaje pe corp și pe degetele mâinii stângi. Cine a văzut-o sau are informații despre fată este rugat să anunțe Poliția.