Israelul s-ar putea afla în spatele atacului asupra unei fabrici de armament din Iran. Tensiunile dintre cele două țări, în creștere
Tensiune în creştere în Orientul Mijlociu, după atacul cu drone din weekend de la o fabrică de armament din Iran. Oficiali americani, citaţi de presa internaţională, au declarat, sub protecţia anonimatului, că Israelul ar putea fi în spatele loviturii militare. Nimeni nu a confirmat însă informaţia.
De Redactia Observator la 30.01.2023, 21:55- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Atacul cu drone ar fi avariat serios cel puţin una dintre clădirile centrului de producţie de armament. O recunosc chiar oficialii de la Teheran după ce aproape 2 zile au susţinut că bombardamentul ar fi eşuat. Vorbim de patru lovituri la Isfahan, oraş în care se face cercetare şi se produc rachete, inclusiv Shahab, cu rază medie de acțiune, care pot ajunge în Israel și nu numai.
Hossein Amirabdollahian, ministrul de Externe al Iranului: "Acest atac laş a fost îndreptat împotriva noastră. Forţele noastre acţionează ca să asigure un nivel maxim de securitate naţională."
Circumstanțele atacului, neclare
Nu este clar dacă atacul a vizat şi o fabrică ce ar avea legătură cu programul atomic iranian, dar provincia vizată găzduieşte mai multe instalaţii de cercetare nucleară, inclusiv una de îmbogăţire a uraniului, precum şi o bază aeriană. În spatele loviturii, spun oficiali americani, sub protecţia anonimatului, nu este exclus să se afle Israelul, având în vedere că Iranul a ameninţat în repretate rânduri cu atacuri Ţara Sfântă. Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane, care a început azi o vizită în Israel, rămâne ferm pe poziţii .
- Noapte de foc în Iran: atacuri cu drone, incendii, explozii şi un cutremur de 5.9 pe Richter. Primele ipoteze...
- O fabrică de armament din Iran, atacată cu drone. Reacția Teheranului. Incendiu şi la o rafinărie
- "Iluzia distanţei nu mai poate rezista" Israelul cere NATO să joace un rol activ în contracararea ambițiilor...
Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane: "Nu am prea multe de spus în legătură cu ce s-a întâmplat în Iran. Este foarte important ca în continuare să combatem cum e necesar acţiunile Iranului din regiune şi dincolo de ea, care ameninţă pacea."
Iranul a încheiat, în 2015, un acord prin care şi-a suspendat programul de înarmare nucleară. Dar după trei ani, preşedintele Trump a retras semnătura Statelor Unite de pe document, iar operaţiunile de îmbogăţire a uraniului au fost reluate.
Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane: "Iranul a avut ocazia să revină în JCPOA (n.r. acordul nuclear) la sfârşitul verii trecute. Din păcate, au respins propunerea care fusese agreată de toţi. Ori nu au putut, ori nu au vrut."
Armata israeliană nu a comentat atacurile, dar a spus de mult timp că este dispusă să lovească ținte iraniene dacă diplomația nu reușește să oprească programele nucleare ale Teheranului.