Mamă obsedată de selfie-uri, arestată după ce și-a ucis bebelușul
O femeie din New Jersey, Statele Unite, a fost arestată după ce și-a ucis copilul și l-a tranșat.
De Redactia Observator la 13.02.2019, 13:22O femeie din New Jersey, Statele Unite, a fost arestată după ce și-a ucis copilul și l-a tranșat.
Poliția din statul american New Jersey a făcut o descoperire înfiorătoare, după ce o mamă s-a plâns că i-a fost răpit fiul, în timp ce mergea pe stradă.
Nakira M. Griner, în vârstă de 24 de ani, a declarat inițial că se plimba cu cei doi copii atunci când un individ a lovit-o din senin și s-a făcut nevăzut cu bebelușul ei de nici doi ani.
Potrivit The Sun, femeia nu a putut da detalii cu privire la incident, ba, mai mult, s-a încurcat în explicații atunci când a fost chestionată cu privire la momentul de după pretinsa răpire. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat că Nakira a încurcat inclusiv locația unde ar fi avut loc agresiunea.
Simțind că tânăra mamă ascunde ceva, oamenii legi s-au îndreptat spre casa ei, unde au găsit, pe data de 10 februarie, rămășițele unui copil, într-o poșetă.
Chestionată din nou, Nakira a picat la testul poligraf, după care i-a mințit în mod repetat pe polițiști, spunând că și-a lăsat bebelușul de 23 de luni pe o stradă din oraș, pentru a fi găsit de cineva. Înainte de acest moment, ar fi devenit frustrată de copil deoarece nu mânca și era obraznic.
Oamenii legi au acuzat-o de ucidere, maltratarea unui copil, profanare de cadavre și ascunderea sau distrugerea de probe. Dacă va fi găsită vinovată femeia va sta cel puțin 25 de ani după gratii.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și